Săptămâna a început într-un mod mai palpitant pentru studenții dintr-un cămin din Timișoara, iar Ambulanța a fost acuzată că a ajuns prea târziu pentru salvarea vieții lui Ilie Bertea. Tot luni, polițiștii au descoperit o mașină plină cu saci cu țigări de contrabandă în apropiere de Partoș, iar primăria a anunțat că mai multe străzi din centrul istoric vor deveni pietonale. Mai apoi v-am spus cum va arăta Piața Unirii după reabilitare, iar directorul Muzeului Banatului a demisionat. V-am mai spus că au reînceput cercetările arheologice în Piața Sf. Gheorghe, iar mai târziu un șofer a sărit cu mașina de pe șosea după ce a fost lovit de un altul băut. Seara, un alt șofer a intrat cu mașina într-un scuar și a rupt un semafor pentru a evita un accident la Timișoara.
Marți v-am arătat al doilea videoclip Happy in Timișoara, iar apoi v-am anunțat că se vor introduce noi zboruri de pe Aeroportul Timișoara către București și Verona din primăvară. Un grav accident de circulație a avut loc între Carani și Băile Călacea, iar apoi v-am povestit că cele mai importante vestigii din Piața Sf. Gheorghe sunt în pericol de a se distruge iremediabil. O elevă de la Liceul Pedagogic din Timișoara s-a rănit în timpul orei de sport, iar primăria a decis să multe festivalurile de la stadion la Pădurea Verde. Muncitorii au început să toarne beton la planșeul pasajului subteran de la Michelangelo, iar reporterii tion.ro au verificat acest lucru, și aleșii au votat – Coloana Fidelității va fi mutată în Piața Bălcescu. Seara v-am mai anunțat că Timișoara va avea piețe țărănești volante în care vor fi interzise produsele de import.
Miercuri v-am anunțat că pacienții de la secția de Terapie Intensivă sunt în pericol de a rămâne fără medicamente și materiale necesare, iar zece clădiri istorice ale Timișoarei ar putea fi salvate într-o primă etapă, prin programul KfW. Tot atunci v-am povestit despre modul în care trăiește o familie din Timișoara, lângă un depozit de materiale de construcții, iar apoi v-am arătat imagini de la spectacolul Lord of the Dance. Țărăniștii au spus că podul Michelangelo nu a fost reabilitat și o catastrofă este posibilă, iar mai multe nume din PSD sunt vehiculate pentru funcția de subprefect de Timiș. Tot atunci patru parlamentari de Timiș au fost declarați incompatibili de ANI, iar o plângere penală a fost formulată pentru semne de circulație agățate de copaci la Timișoara. Seara a avut loc un incendiu la o vulcanizare din Timișoara.
Joi v-am spus că nu există carne expirată în magazinele din Timiș, iar apoi că încep lucrările de apă-canal pe Calea Dorobanților. Doi tineri din Timișoara au fost prinși cu droguri asupra lor de polițiștii care căutau chiulangii, iar milionarii din Timișoara au de ales între imobile istorice sau vile moderne. Un tânăr din Mehedinți a fost amendat de polițiștii locali din Timișoara pentru că și-a turat motorul, iar Alin Popoviciu visează să candideze pentru CJT în 2016. Scandalul Coloana Fidelității continuă – UDMR i-a dat un ultimatum lui Robu și a amenințat cu proteste, iar bărbatul de 300 de kilograme a dormit pentru prima dată după mai bine de un an.
Vineri v-am anunțat că locul lăsat liber în CJ Timiș de Ilie Bertea naște scandal în PP-DD, iar romii sunt dispuși să renunțe la kitsch ca să scape de dosare penale. Strada Podeanu va fi lărgită la patru benzi, iar Daciana Sârbu a spus că autoritățile ar trebui să fie pregătite să primească banii pentru Spitalul de Copii. În centrul Timișoarei se va introduce un nou regim de parcare pe 7 străzi, iar vicepremierul Daniel Constantin a inaugurat la Timișoara sediul APIA, funcțional de peste un an. Robu nu dă înapoi și continuă demersurile de a muta Coloana Fidelității în Piața Bălcescu, iar reprezentanții PDL Timiș au depus la prefectură Cartea Minciunilor USL. Seara ACS Poli Timișoara a pierdut din nou pe teren propriu în fața echipei FC Brașov.
Sâmbătă Nicolae Robu a anunțat măsuri drastice la ACS Politehnica, iar CFR a început să spele geamurile în Gara de Nord după somații. Chiriașii ANL își vor putea cumpăra în curând locuințele, iar la Direcția Fiscală Timișoara se dau bilete cu numere de ordine în limba germană. Polițiștii au descins în cluburile din Timișoara, iar manifestările de comemorare a revoluției maghiare s-au desfășurat fără incidente. Timișoara va avea un nou mall în 2016, iar seara un grav accident rutier a avut loc lângă Peciu Nou, după ce un polițist de frontieră a încercat să fugă de radar. Din nefericire un om a murit. Mai târziu, furtuna puternică a făcut ravagii în Timișoara, iar un vagon dezafectat a luat foc în Gara de Nord. V-am mai spus cum puteți scăpa de aparatele electrocasnice stricate și să câștigați unele noi, iar apoi v-am spus că un șofer prins de polițiști beat la volan a fost condamnat la închisoare.
Duminică v-am anunțat că ACS Poli va avea un nou antrenor, iar Viorel Coifan și-a anunțat intenția de a candida pentru postul de deputat lăsat liber de Maria Grapini. Tot atunci v-am spus că a început campania de demolare a garajelor din Timișoara, iar apoi v-am arătat imagini de la finalele la Internaționalele de Badminton ale României. V-am mai arătat noul centru IT&C din Circumvalaținuii, Incuboxx, iar Nicolae Robu a anunțat că nu va cere demisia directorilor PNL, chiar dacă se află în opoziție.
www.tion.ro a inițiat campania „Timișoara fără gunoaie”. Dacă vedeți zone pline de gunoi în Timișoara, fotografiaţi-le şi trimiteţi-ne pozele dumneavoastră pe adresa redactie@tion.ro sau pe Twitter folosind hashtag-ul #timisoarafaragunoaie. Noi le vom arăta tuturor şi împreună suntem siguri că vom reuşi să facem o Timişoară fără gunoaie.
Nu uitați că puteți urmări tion.ro și pe Facebook, Google+, Twitter, Pinterest și RSS.
O săptămână frumoasă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!