Luni v-am povestit despre noul program rabla, iar apoi v-am anunțat că trei tineri au fost surprinși în Piața Unirii cu iarbă. V-am mai spus că pe lista PDL pentru europarlamentare nu se află niciun candidat eligibil din Timiș, iar Consiliul Județean Timiș a propus consilierilor locali alocarea a 960.000 lei pentru cultele religioase. Copii i-au vizitat pe polițiștii timișeni cu ocazia Zilei Porților Deschise, iar drumurile comunale din Timiș vor primi 5,5 milioane de lei pentru reabilitare. Seara zeci de polițiști, jandarmi și voluntari au căutat un bărbat care s-a pierdut în apropiere de Lugoj, iar mașinile parcate neregulamentar pe străzile Timișoarei vor putea fi ridicate și noaptea. Mai târziu ACS Poli a pierdut meciul cu FC Vaslui, cu Alexa pe banca tehnică.
Marți bărbatul care se rătăcise lângă Lugoj a fost găsit teafăr, iar o femeie – bizon a blocat circulația tramvaielor în zona Pieței 700. Primăria Timișoara a decis interzicerea ridicării mașinilor din parcările unor magazine, iar linia de cale ferată de la ieșire din Timișoara spre Moșnița intră în reparații. Primăria Timișoara va extinde linia de troleibuz până la Dumbrăvița și va reabilita strada Ștefan cel Mare din Timișoara. V-am arătat imagini de la demonstrațiile polițiștilor din centrul orașului, iar o femeie a ajuns la spital după ce soțul ei a încercat să evite coliziunea frontală cu un autotren. Seara angajații Fabricii de Bere au chemat pompierii după ce dintr-o parte a secţiei de îmbuteliere a dozelor a început să iasă fum.
Miercuri v-am povestit despre piața de flori din Vârșeț, iar apoi v-am anunțat că trei firme noi au venit recent în parcul industrial al CJ Timiș. Șoferul unui microbuz a intrat cu mașina într-o casă din zona centrală a Timișoarei, iar o mașină de poliție a fost implicată într-un accident lângă Jebel. Aeroportul Timișoara va trece la ora de vară, iar polițiștii locali au amendat terasele pe care viceprimarul Stoia le-a arătat cu degetul. CJ Timiș a recunoscut oficial că patru firme din Timișoara poluează masiv aerul, iar apoi a decis să aloce 100.000 de lei Catedralei Mântuirii Neamului. Consilierii județeni au cerut și asigurări de viață după ce colegul lor Ilie Bertea a murit, iar apoi v-am povestit cum s-a desfășurat prima zi la târgul Zilele Carierei. Fostul director al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială a fost acuzat de hărțuire sexuală, iar două mașini au fost avariate de un șofer care nu a acordat prioritate.
Joi au avut loc o serie de percheziții în județ. Mai întâi procurorii DIICOT au descins la vila omului de afaceri Georgică Cornu dar și la sediul firmei sale. Cornu este acuzat de evaziune fiscală, iar mai târziu a fost adus la sediul DIICOT unde a fost interogat toată noaptea. Mai apoi au avut loc percheziții la Casa de Pensii Lugoj deoarece un angajat este bănuit de acordarea ilegală de pensii, iar apoi polițiștii au descins la Primăria din Cenad pentru a verifica modul în care primăria a cheltuit banii destinați pentru împădurirea unui teren. V-am mai anunțat că în Timiș doi directori PNL scapă de schimbare, iar apoi v-am spus că a Timișoara s-a lansat Marea Mișcăreală. V-am arătat imagini de la deschiderea Bookfest, iar apoi v-am spus că Timișoara ar putea beneficia de investiții chinezești de 16 milioane de euro. Universitatea Politehnică și-a lansat un imn marca Ilie Stepan și Marian Odangiu, iar seara zeci de lampioane au luminat cerul Timișoarei pentru a sărbători 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Vineri Georgică Cornu a apărut în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, dar aceștia au decis cercetarea omului de afaceri în libertate, iar școala din Checea a fost spartă din nou, de unul dintre hoții care au spart școala cu o săptămână înainte. Doi ucraineni au fost prinși la frontieră în timp ce încercau să fugă în Serbia, iar Nicolae Manolescu a discutat despre șansele Timișoarei de a deveni Capitală Culturală Europeană. Cavoul unei familii de industriași nemți din Timișoara a fost ocupată abuziv de un clan de romi, iar lucrările de salvare a Abatorului din Timișoara sunt aproape finalizate. CFR a fost amendată de polițiștii locali pentru dezastrul din Gara de Nord, primăria a pus ochii pe garajele din Complex, pe care Stoia vrea să le impoziteze, iar zeci de cerșetori au fost evacuați dintr-o clădire pe care au ocupat-o abuziv,
Sâmbătă v-am povestit despre un vas otoman cu o inscripție veche de 500 de ani găsit în Piața Sf. Gheorghe, iar api v-am arătat imagini de la festivalul „24 de ore de teatru” desfășurat pe strada Mărășești. V-am povestit și despre derby-ul dintre CS Ghiroda şi ASU Politehnica, iar apoi v-am anunțat că un bărbat a murit după ce a intrat cu motocicleta într-un copac. Peste 500 de timișoreni au sărbătorit Ora Pământului pe biciclete, iar ACS Poli a învins Viitorul cu 2-1. Seara timișorenii au stat la coadă să cumpere lampioane pentru a marca Earth Hour în Piața Victoriei, iar Flavius Biea a câștigat la Timișoara titlul național la box profesionist.
Ziua de duminică a început foarte devreme cu razii ale polițiștilor pe străzile din Timișoara, iar apoi v-am reamintit faptul că luni este ultima zi în care se mai pot plăti impozitele cu reducere. V-am povestit despre ulița otomană descoperită de arheologi pe strada Lucian Blaga, iar apoi v-am anunțat că bugetarii din cinci județe vor picheta prefectura. V-am povestit despre Zrenjanin, o destinație interesantă pentru un weekend, iar apoi despre un tânăr a ajuns de două ori la spital în două zile după ce a făcut accidente.
www.tion.ro a inițiat campania „Timișoara fără gunoaie”. Dacă vedeți zone pline de gunoi în Timișoara, fotografiaţi-le şi trimiteţi-ne pozele dumneavoastră pe adresa redactie@tion.ro sau pe Twitter folosind hashtag-ul #timisoarafaragunoaie. Noi le vom arăta tuturor şi împreună suntem siguri că vom reuşi să facem o Timişoară fără gunoaie.
Nu uitați că puteți urmări tion.ro și pe Facebook, Google+, Twitter, Pinterest și RSS.
O săptămână frumoasă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!