Luni v-am arătat imagini surprinse de un cititor www.tion.ro cu bizoni în zona Soarelui, iar doi hoți au fost prinși cu focuri de armă la Săcălaz. O femeie de 72 de ani a găsit un portofel cu aproape 1.000 de euro și l-a predat poliției, iar o elevă de la liceul Dositei Obradovici a fost rănită în urma unei bătăi între colegi. Primarul Timișoarei a cerut retragerea polițiștilor din intersecții, iar apoi a fost inaugurat Centrul IT&C Incuboxx. O rețea care transforma muncitori români în sclavi a fost destructurată la Timișoara, iar o ambulanță SMURD a fost implicată într-un carambol în orașul de pe Bega.
Marți v-am avertizat despre restricțiile de circulație de pe strada Ștefan cel Mare, iar tone de gunoaie și oameni ai străzii au fost ridicați de polițiștii locali dintr-o fostă unitate militară. Un accident spectaculos a avut loc în zona Mehala din Timișoara, în urma căruia un șofer a ajuns la spital, iar noua clădire a Spitalului de Copii are un nou constructor. V-am anunțat că Florin Bîrsășteanu este noul director al Spitalului Județean Timișoara, iar apoi v-am arătat imagini cu haosul din trafic după închiderea străzii Ștefan cel Mare. Căile ferate din Regionala Timișoara vor fi reabilitate cu 30 milioane de lei, iar Primăria Timișoara s-a răzgândit în privința reabilitării clădirilor în care funcționează mai multe licee din oraș.
Miercuri în centrul Timișoarei a fost descoperită a doua moschee – Ali Bey, iar autostrăzile din zona de vest a României sunt în pericol să rămână fără finanțare europeană. La Timișoara se va deschide prima piață volantă în care vor fi interzise produsele de import, iar un bărbat a fost găsit cu venele tăiate la Timișoara. Nu se mai lipesc notificări de plată pe crucile din cimitire, iar apoi v-am spus că a început colectarea pe pet-uri pentru podul de Cartea Recordurilor ce se va construi la Timișoara. O ciocnire violentă între două mașini a avut loc în oraș, iar un șofer a ajuns la spital, iar apoi v-am arătat primele proiecte pentru Turnul de Apă din Iosefin. O șoferiță din Timișoara a ajuns cu mașina în stâlp după ce nu a acordat prioritate, iar ploaia torențială din Timișoara a produs inundații și a dat peste cap traficul din oraș. V-am mai anunțat că Anastasia Sandu, Alina Eremia și formația Vama vor concerta în centrul Timișoarei de Ziua Europei.
Joi, de Ziua Muncii, v-am spus că scriitorul Norman Manea va veni la Timișoara, iar apoi v-am arătat imagini cu noul părculeț amenajat în Piața Vasile Adamachi. Iulius Jugănaru, fostul director al Spitalului Județean, a spus că nu are niciun regret, iar muncitorii au sărbătorit Ziua Muncii lucrând pe șantierul de la Michelangelo. V-am anunțat că la Timișoara va avea loc primul concurs complex de tir cu arcul organizat în Europa de Est. Tot atunci v-am anunțat că, la doi ani de la inaugurare, caruselul din Parcul Copiilor funcționează din nou, iar timișorenii au fost neascultători și au ieșit la un grătar la Pădurea Verde de 1 Mai. Machetele a zeci de dinozauri au fost expuse la Timișoara, iar Daniel Funeriu candidează din partea PMP în Colegiul 3 Deputați Timișoara. Radu Lambrino spune că Timișoara începe să semene cu orașe din lumea a treia din cauza nenumăratelor șantiere, iar cea mai mare arenă sportivă din Banat și-a sărbătorit ziua.
Vineri v-am anunțat că în Timiș vor apărea trei centre de legume și fructe, în sprijinul producătorilor locali, iar zeci de pompieri, polițiști și jandarmi au fost mobilizați pentru găsirea unor tineri din Arad. Autoritățile locale și județene din Timiș se bat pe Aeroportul Timișoara, unde tot Bucureștiul dictează, iar polițiștii au împărțit sute de amenzi de 1 Mai. Ludovic Orban a venit la Timișoara unde a declarat că Ponta este mai rău decât Năstase și Băsescu la un loc, iar apoi i-a sfătuit pe directorii liberali destituiți de PSD să-i dea în judecată. Locuitorii din centrul istoric al Timișoarei reclamă modul haotic în care se parchează în zonă, iar apoi v-am anunțat că se pregătește Festivalul Artelor Timișorene.
Sâmbătă v-am anunțat că Primăria Timișoara vrea să pună la plată firmele de construcții care fac ce vor pe domeniul public, iar apoi că este posibil să mergem pe autostradă în Ungaria de la finele lui 2014. Liberalii spun că se așteaptă la fraude masive la alegerile europarlamentare, iar Aquatim spune că proprietarii subsolurilor inundate sunt responsabili pentru astfel de incidente. Zeci de arcași, mulți în costum de epocă, s-au întrecut la Timișoara în cadrul unui concurs de tir cu arcul tradițional, iar MikeF a sărbătorit 1 Mai lansând piesa „Românie, Românie“. Un bătrân grav bolnav s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc din Timișoara, iar un biciclist a fost lovit de o mașină la Moșnița Nouă. Seara, ACS Poli a pierdut meciul cu Petrolul Ploiești, scor 0 – 3, iar doi tineri au fost prinși după ce au furat unelte electrice dintr-o firma din Timișoara.
Duminică v-am povestit despre ștrandul din Morahalom, în Ungaria, unde mulți timișoreni și-au petrecut minivacanța de 1 Mai, iar Societatea Timișoara cere partidelor de dreapta să pună candidați comuni la alegerile locale, iar subfinanțarea a dus învățământul universitar la limita subzistenței. Sute de polițiști din Timiș îi așteaptă pe șoferii teribiliști să se întoarcă din minivacanța de 1 Mai, iar ploaia a făcut ravagii în Timișoara și județul Timiș. Timișorenii au redefinit distracția în Fratelli, iar RCM i-a bătut pe cei de la U Cluj cu scorul de 33 – 11.
Nu uitați că puteți urmări tion.ro și pe Facebook, Google+, Twitter, Pinterest și RSS.
O săptămână frumoasă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!