Gradul de satisfacție în privința direcției în care merge orașul este cel mai mare de până acum, barometrul fiind la opta ediție. Anul precedent, procentajul era ceva mai mic: 65,7%. Totuși, pe lângă cei 69,2% care apreciază pozitiv direcția în care merge orașul, există și 26,5% care spun că aceasta estre greșită, restul spunând că nu știu.
Mult mai puțini timișoreni, doar 29,4%, cred că România se îndreaptă într-o direcție bună, 63,8% considerând-o greșită. În ceea ce privește Europa, lucrurile sunt mai echilibrate: pentru 41,2%, continentul merge într-o direcție bună, dar pentru 39,4% aceasta este greșită.
„Menținerea unui nivel ridicat de satisfacție generală este un semn pozitiv. Întotdeauna este loc pentru îmbunătățiri, dar stabilitatea este încurajatoare pentru noi ca administrație, este un indiciu că măsurile și inițiativele noastre sunt eficiente. Cred că cel mai bine se vede acest lucru în diferența uriașă între optimismul privind direcția Timișoarei, care a crescut față de anul trecut și a ajuns la aproape 70%, și pesimismul legat de direcția țării.
Sunt și alte puncte îmbucurătoare, cum ar fi creșterea numărului de timișoreni care folosesc transportul în comun. Feedback-ul timișorenilor este extrem de valoros pentru noi, prin intermediul acestui instrument care ne ajută să avem o radiografie a cum se trăiește în Timișoara, o radiografie bazată pe date științifice. Mulțumesc UVT, echipei de cercetare și sperăm ca în viitor să colaborăm și pentru cercetări care ne arată și motivația din spatele răspunsurilor”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău, prezent la evenimentul de prezentare a documentului.
Despre colaborarea dintre primărie și UVT a vorbit și rectorul acesteia din urmă, Marilen Pirtea.
„Această analiză, realizată în a opta ediție, este foarte importantă pentru comunitate. Expertiza pe care UVT o are, prin cele unsprezece facultăți componente, poate contribui semnificativ la bunul trai al cetățenilor orașului. Este mare nevoie de astfel de instrumente științifice, care pot deschide mintea, viziunea și sufletul oamenilor, care generează astfel încredere. Odată ce aceste instrumente științifice există și avem la dispoziție rezultatele cercetărilor, nu mai rămâne decât ca cei din zona politică și administrativă să le folosească, să-și ghideze activitatea și viitoarele decizii pentru îmbunătățirea indicatorilor ce definesc calitatea vieții.
Proiectul Barometrului calității vieții în Timișoara oferă un exemplu bun pentru ca să înțelegem că parteneriatele dintre universitățile timișorene, Alianța Timișoara Universitară și administrația locală reprezintă cheia dezvoltării sustenabile a comunității. Felicit Primăria Municipiului Timișoara pentru consecvență, pentru modul în care susține realizarea sondajului și dă utilitate datelor, la fel cum îi felicit și pe realizatorii studiului, colegi cercetători din echipa de proiect, reprezentând mai multe dintre facultățile UVT”, a declarat rectorul UVT Marilen Gabriel Pirtea.
Per ansamblu, din ce au răspuns timișorenii, calitatea vieții rămâne ridicată
Puțin mai în detaliu, studiul realizat de UVT indică faptul că timișorenii au un grad de satisfacție mai crescut la capitolul nivel de educație și familie și ceva mai scăzut, dat tot destul de ridicat, în privința situației financiare și a stării de sănătate.
Chestionarele completate de timișoreni mai arată că viața s-a îmbunătățit pentru 33% dintre ei, cifră asemănătoare celei din 2022, anul studiat de ediția trecută a barometrului. Altfel, se observă o creștere ușoară a celor pentru care viața este mai proastă, cea mai afectată categorie fiind cea a persoanelor peste 45 de ani.
Timișorenii mai consideră că este ușor de găsit un loc de muncă în oraș, dar nu și o locuință la un preț bun.
De asemenea, timișorenii sunt mai degrabă mulțumiți de universitățile, școlile din oraș și facilitățile culturale din oraș, de accesul la magazine și supermarketuri, iluminatul public, spațiile pietonale din centrul orașului și de transportul în comun.
Traficul auto, cea mai mare problemă
Cea mai mare problemă a orașului, ar fi, în opinia respondenților, traficul auto. Dintre respondenți, 38,60% sunt total nemulțumiți, iar 26,80% sunt parțial nemulțumiți. Puțin peste 60% dintre timișoreni folosesc mașina într-o „zi obișnuită”. Timișorenii sunt nemulțumiți (31% total și 24,10% parțial) și de locurile de parcare din cartiere.
Dintre respondenți, puțin peste 50% susțin că folosesc și transportul în comun într-o „zi obișnuită”. Legat de acesta, sunt apreciate apropierea de casă, siguranța și confortul, dar ar mai fi de lucrat la frecvența cu care circulă și respectarea programului afișat.
Altfel, timișorenii mai sunt nemulțumiți de spitalele din oraș (19%), de administrația locală (16%) și de serviciile sociale oferite copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități (13%).
Percepția generală asupra TM2023 este una pozitivă. Totuși, 24% dintre respondenți nu au participat la niciun eveniment din cadrul programului de Capitală Europeană a Culturii, iar alții 27%, la maximum trei.
Cea de-a opta ediție a Barometrului privind calitatea vieții în Municipiul Timișoara 2023 a fost realizată pe un eșantion de 2.525 de persoane, care au răspuns întrebărilor din chestionar la finalul anului trecut și începutul acestui an, față în față sau online. Marja de eroare este de ± 2,1% pentru un nivel de încredere de 95%.
Echipa de cercetare de la UVT a fost formată din: coordonator proiect: conf. univ. dr. Marius Matichescu, membrii echipei: lector univ. dr. Alexandru Drăgan, prof. univ. dr. Delia Vârgă, conf. univ. dr. Daniel Lucheș, lector univ. dr. Silvia Fierăscu, conf. univ. dr. Claudiu Boțoc, asist. cercetare Livia Onici, asist. cercetare Madalina Giurgi și asist. cercetare Raluca Răducanu.
Documentul întreg poate fi consultat AICI.
Trimite articolul
Xmultumesc pentru link-ul la document. interesant cum din aceleasi date eu trag cu totul alte concluzii uitandu-ma la graficele din el cu raspunsurile incepand cu 2016. interesant si anul 2021. si graficul cu toleranta mi se pare super tare. si esantionul e mega interesant! si graficele pe cartiere sunt ultra extra interesante. cum era zicala aia in latina, “Vox populi…”
mai lipseste totusi o intrebare: “ce parere aveti despre directia in care se indreapta Lumea”, adica toata lumea, international asaa…
Buna reclama pentru Timisoara. Dupa astfel de publicitate vor veni si mai multi migranti. De fapt ei sunt cei care ascendeaza vestul.
ce ati fumat sa ajungeti la aceasta concluzie ?
Regret dar singurul link era cu Aeroportul TM Acum merg la Budapesta.Cu ingineria, vorba Dlui prof Boleantu, Timisoara a pierdut competititia pentru multi ani. Daca la football suntem locul 47 in Lume si suntem multumiti nu vad de ce timisorenii ar fi altcum.
Depinde pe cine intrebi. Daca ii intrebi pe cei de la paradele speciale, e normal să fie 11 din 10. Insa intrebati bastinasii care sunt de 2-3 generatii aici si care au cu ce sa compare.