Polițiștii locali din Timișoara prezintă cazul unui sârb sancționat în repetate rânduri, pentru a atrage atenția șoferilor să meargă la sediul instituției să clarifice situația atunci când sunt avertizați că încalcă legea. Șoferul a primit amenzi de peste 6.000 de lei, pentru că a circulat sau a staționat cu mașina în locuri interzise.
„Cel în cauză a fost depistat anul acesta de mai multe ori staționând în locuri în care acest lucru este interzis prin indicatoare, dar a și circulat în zone cu acces interzis, cum ar fi Piața Sfântul Gheorghe, Mărăști, Gh. Dima cu Gh. Lazăr, E. Grigorescu, Augustin Pacha, cu autoturismul său marca Jaguar, pe care are numere străine. Cel în cauză a fost identificat ca fiind K.D., de 23 de ani, cetățean sârb născut în Elveția și cu acte de rezidență în România. Tânărul a acumulat pentru faptele sale un număr de șapte procese verbale de constatare a contravenției la OUG 195/2002, atât pentru staționare în locuri interzise cât și pentru circulație pe străzi cu accesul interzis, având de achitat suma totală de 6.525 lei”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Oamenii legii profită de acest caz pentru a-i atenționa pe șoferi să se prezinte la sediul instituției dacă primesc avertizări.
„Să nu se bazeze pe faptul că nu vor putea fi identificați, chiar dacă conduc autovehicule înmatriculate în alte țări, deoarece riscă sancțiuni drastice”, mai spun oficialii PLT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!