Evenimentele de Zilele Cartierului Calea Martirilor au loc, sâmbătă şi duminică, în zona dintre Stadionul „Dan Păltinişanu” şi Casa Tineretului din Timişoara.
Sâmbătă sărbătoarea de cartier a cuprins şi un nou târg de adopţii de catei organizat de Primăria Timişoara împreună cu Asociaţia Pet Hope.
Peste douăzeci de câini, deparazitaţi, vaccinaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate, dar şi o pisicuţă, cu toţii dornici de afecţiune, şi-au aşteptat nerăbdători noii stăpâni faţă de care să-şi arate devotamentul. Câţiva dintre căței au fost adoptaţi, dar cu toţii au fost mângâiaţi şi luaţi în braţe de copiii care au trecut pe lângă ţarcuri în care se aflau animalele. Cățeii de talie mică au fost principala atracţie a târgului. Reprezentanţii Asociaţiei Pet Hope au încercat să convingă cât mai multă lume să ia acasă un căţel, oferindu-şi suportul pentru a-i steriliza mai târziu. Cei care nu au ajuns acum la târg vor avea ocazia să adopte un patruped şi la sfârşitul săptămânii viitoare, la Festivalul Plai de la Muzeul Satului Bănăţean. Timişorenii au putut asista şi la un spectacol de dresaj canin organizat de echipele SALVO.
Tot sâmbătă, în parcarea de lângă Casa Tineretului au loc demonstraţii de karting şi curse pentru copii şi adulţi. Amatorii de karting trebuie să plătească 20 de lei pentru 6 minute.
Seara de la ora 18 va cânta fanfara Timişoara Big Band, iar de la ora 19 pe scenă vor urca formaţiile Chiroptera, Cocktail Band şi Vest.
Programul de Zilele Cartierului Calea Martirilor continuă duminică. Între orele 10-13 şi 14-19 sunt programate noi demonstraţii şi curse de karting. De la ora 17, copiii sunt aşteptaţi la „Piti-show, un spectacol organizat de Teatrul Merlin.
Manifestările se vor încheia duminică seara, cu un spectacol susţinut de Ansamblul Timişul de la ora 18.
Citiți principiile noastre de moderare aici!