Zilele Cartierului Calea Martirilor vor fi sărbătorite în acest weekend, în perioada 6-7 iunie, în incinta Colegiului Tehnic „Azur” de această dată, au anunţat reprezentanţii Primăriei Timişoara, şi nu la Stadionul „Dan Păltinişanu”, ca în alţi ani.
Pe parcursul celor două zile sunt programate mai multe evenimente artistice şi sportive.
Astfel, sâmbătă, 6 iunie, cu începere de la ora 9.00, vor avea loc diferite întreceri sportive la care vor participa elevi de la Şcoala nr. 25, Liceul Sportiv şi Liceul „Azur”, iar între orele 17.30-22.00 îşi vor prezenta programul artistic formaţia „Flores” şi ansamblurile folclorice „Hora Timişului”, „Pusta Banatului” şi „Timişul”.
Duminică, 7 iunie, tot între orele 17.30-22.00, pentru locuitorii şi cartier şi toţi timişoreni care vor să participe la sărbătoarea lor vor cânta soliştii Dumitru Stoicănescu, Ramona Roescu, Ancuţa Fleşariu, Maria Borţun Popescu, Camelia Florea, Dolores Dongea şi Maria Bădescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!