Odată cu serbarea centenarului Politehnicii din Timișoara, cei care au fost studenți, profesori, parte din conducere și oameni din administrația orașului au fost provocați să își aducă aminte de cum a arăta instituția în trecut. Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, invitat la un eveniment UPT, a povestit despre cum faima calității învățământului Politehnicii străbate granițele țării.
„Când am ajuns în funcția de primar, după ’96, cumva, nu că m-am simțit dator, dar eram conștient de importanța Politehnicii […], cred că, și atunci, și acum e una din cele mai importante instituții ale orașului. Dincolo de istoria ei de mai bine de 100 de ani, aici au studiat foarte mulți oameni, fie timișoreni, fie alți cetățeni români, fie mulți expatriați. Sunt extrem de mulți. Pe unde am umblat, în multe țări, efectiv în Europa, nu a exista loc în care să nu găsesc sau să nu mă întâlnesc cu foști absolvenți de aici […]”, a povestit Gheorghe Ciuhandu, într-o întâlnire la Biblioteca UPT, marți, 7 noiembrie.
Fostul edil al Timișoarei a precizat că politehniștii, dar și alți specialiști care au fost pregătiți în universitățile timișorene au contribuit activ la realizarea strategiei de dezvoltare a orașului. La momentul respectiv, viziunea din strategie era greu de aplicat, tocmai că prevedea lucruri care nu aveau pârghie în legislația vremii, a punctat Gheorghe Ciuhandu.
„Un lucru foarte important, unde am fost efectiv ajutați de Politehnică, dar și de alte instituții și, de fapt, de o echipă pluridisciplinară a fost strategia de dezvoltare a Timișoarei, care s-a elaborat în ’99-2000. Au lucrat vreo 185 de oameni din diverse domenii, în principal din universități. Mă refer la Politehnica, Universitatea de Vest, dar și domeniul socio-cultural, pentru că ea se axa pe patru direcții: infrastructură, dezvoltare economică, respectiv mediul de afaceri, aspecte socio-culturale și aspectul de habitat – înțelegând aici mediul și locuirea.
Dacă nu am fi avut la Timișoara această capacitate intelectuală, ca prin munca acestor 185 de oameni să configurăm ceea ce, la momentul respectiv, era prima strategie de dezvoltare a unui oraș românesc și care, după aceea, a fost difuzată în toată țara, ca îndreptar și model și de care noi ne-am ținut, atât cât am putut, cât ne-au permis și finanțele, adică banii de care dispuneam și condițiile legislative. Pentru că nu tot ce doream noi se putea realiza”, a dezvoltat Gheorghe Ciuhandu, la întâlnirea cu politehniștii.
Instituția de învățământ superior a traversat mai multe epoci, fiecare cu greutățile specifice. Actualul rector al UPT, Florin Drăgan, a fost student în anii ’90, o perioadă cu multe incertitudini și schimbări, la nivel de legislație dar și modificări socio-economice.
„Era o perioadă mai complicată, mai gri, în România, era perioada ’90-95, care venea cu o formă de libertate, dar și cu toată tranziția de atunci, în care inginerii nu mai erau neapărat la modă, chiar dacă acum tragem ponoase din acest lucru. O parte din ei s-au convertit spre alte profesii. Era, oricum, o perioadă a studenției frumoasă pentru că am avut ce învăța la Politehnică și aveam avantajul unei universități solide, un brand puternic la nivel național”, își aduce aminte actualul rector UPT, Florin Drăgan.
Și celebrul realizator Radio Timișoara, Bogdan Puriș, este absolvent de Politehnică. Vocația de om de radio și cunoscător de muzică a avut-o în sânge, de aceea era la curent, în studenție, cu tot ce însemna distracție.
„Politehnica a avut discotecile ei și au fost mai multe. De exemplu, eu când am fost student, la mijlocul anilor ’80, discoteca cea mai tare a Politehnicii era la ASPC, într-un subsol. Extraordinar, era o atmosferă senzațională. […] Era discoteca politehnicii în cantina 1 și am prins vremurile când se trecea printre cantina 1 și cantina 4, în care s-a făcut un perete, un zid. […] Una foarte bună, dar asta după ’90, a fost așa-zisul MV-ul mic, adică la parterul căminului 1MV. Foarte bună discotecă, care mai apoi s-a mutat la cantina 1, într-o aripă. DiscoStres s-a numit și, în anii 90 a funcționat cu mare succes”, și-a adus aminte realizatorul radio Bogdan Puriș, de asemenea absolvent al Politehnicii.
Politehnica și-a dezvoltat un program variat, pentru a sărbători centenarul. Facultatea de Mecanică și cea de Chimie și Inginerie a mediului aniversează 100, respectiv 75 de ani de existență. Iar, pentru că UPT a dorit să se implice activ în programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, campusul universitar este și gazda mai multor inițiative culturale.
Programul complet al evenimentelor dedicate centenarului Politehnicii timișorene poate fi vizitat aici.
Trimite articolul
Xfelicitari si la mai mare
Ce rușine ! Numele lui Traian Lalescu nu este nici măcar menționat în acest articol.