În 24, 25, 26 şi 27 ianuarie vor avea loc festivităţi şi spectacole în cinstea Sfântului Sava la Reşita, Arad, Sânnicolau Mare, Moldova Veche şi Timişoara, unde îşi vor da concursul corurile şi formaţiile culturale sârbeşti din Timişoara, Sânnicolau Mare, Sânmartinu Sârbesc, Diniaş, Petrovaselo, Stanciova, Variaş, Sânpetru Mare, Felnac, Reşiţa, Arad-Gai, Moldova Veche, Socol, Sviniţa şi Radimna.
Sărbătoarea centrală a Sfântului Sava va avea loc la Opera Naţională din Timişoara în 27 ianuarie, începând cu ora 19.00.
După manifestarea denumită ,,Cuvânt despre rugăciune, mântuire și dragoste”, cu participarea Corului mixt al Catedralei Ortodoxe Sârbe din Timişoara şi a Studioului de teatru sârbesc din Timişoara,va avea loc spectacolul artistic cu participarea formaţiilor „Mladost”, „Temişvarski spomenari”, Orchestra populară „Mladost” din Timişoara, „Sv.Sava” şi orchestra de tamburaşi, „Batini beciari” din Sânnicolau Mare, „Kruna” din Sânmartinu Sârbesc.
Apoi va avea loc şi tradiţionalul bal de Sfântul Sava. Organizatorii aşteaptă şi în acest an prezenţa reprezentanţilor administraţiei locale, oaspeţi din Serbia, intelectuali şi oameni de cultură sârbi, un numeros public şi, ca de fiecare dată, mulţi tineri. Printe invitaţii de onoare se va afla şi Ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti, Branko Brankovic, şi Consulul general al Republicii Serbia la Timişoara, Lazar Manojlovic. În ziua în care se sărbătoreşte Sf. Sava va avea loc la cele trei biserici ortodoxe din Timişoara şi alte 53 de biserici şi 5 mănăstiri sârbeşti din România Sfânta Liturghie, după care va fi tăiat colacul, iar peste tot naşii vor fi elevii sârbi.
O festivitate deosebită va avea loc la Liceul „Dositei Obradovici” din Timişoara, în 27 ianuarie, ora13.30, unde naşi şi gazde vor fi elevii claselor a X-a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!