Primarul Nicolae Robu recunoaște că benzile de circulație din proiectul de lărgire a Pasajului Popa Șapcă au fost îngustate, dar spune că nu s-a luat foarte mult din ele, ci doar 10-20 centimetri. Șoferii se vor putea încadra pe banda de stânga sau pe cea de dreapta cam din dreptul Tribunalului Militar, susține edilul-șef.
„Nu este vorba despre nerespectarea proiectului, s-a făcut o modificare, s-a mers și pe îngustare. Cred că cu 10 sau 20 de centimetri a fost îngustată fiecare bandă. Nu s-a lăsat așa de mult la margine, nu știu detalii. Pistele de biciclete sunt prin tunelurile de pe margine, aici este excelent proiectul. Contează foarte mult cele șase benzi, dacă vrea un șofer să facă stânga blochează toată coloana pentru asta. Dacă îi faci o bandă de încadrare, care va fi destul de lungă, este până pe la Tribunalul Militar, pe acolo, nu blochează traficul. Cred că intră zece mașini, nu știu câte se încadrează. Este bandă de încadrare și pentru stânga, și pentru dreapta, și atunci cine merge în față are patru benzi libere”, ne-a explicat primarul Timișoarei.
Pentru ca traficul să nu se aglomereze pe strada Aristide Demetriade, edilul-șef susține că și acolo vor fi patru benzi de circulație. Cel mai probabil, Demetriade va fi lărgită cu fonduri din bugetul Timișoarei pe anul 2018. Vor fi patru benzi de la strada Pictor Zaicu până la capătul străzii Demetriade, ne asigură Nicolae Robu.
Edilul Timișoarei spune că lucrările sunt în linie dreaptă și că se face tot posibilul pentru ca șantierul de pe Popa Șapcă să fie închis la mijlocul lunii noiembrie.
Așadar, odată finalizate lucrările, strada Popa Șapcă va avea patru benzi de circulație, pe sub pasajul cu același nume vor fi șase benzi, iar pe Bd. Antenei vor fi, de asemenea, patru benzi. Proiectul prevede și amenajarea de trotuare și piste de biciclete, pe ambele sensuri de mers.
Lucrările costă 24 de milioane de lei, fără TVA, adică puțin peste 6,4 milioane de euro, cu tot cu TVA. Licitația a fost câștigată de asocierea de firme SC Sylc Con Trans SRL – lider, cu SC Tableros Y Puentes SA și SC Petrucco SA, lucrările fiind programate să dureze 18 luni.
Sursă foto: Forum RATT
[related-post post_id=”1887316″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!