Cele șase școli din Timiș premiate cu titlul amintit sunt: Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială Nr. 2 și Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” din Timișoara, Liceul Teoretic „David Voniga” din Giroc și Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Lista completă cu cele 144 de unități care au primit titlul de „Școală eTwinning 2023 – 2024” este disponibilă AICI.
Printre elementele la care acestea au excelat se numără conducerea colectivă, colaborarea și munca în echipă, capacitate elevilor de a acționa, incluziunea și inovarea și calitatea de model pentru alte școli. Principalele beneficii ale acestei recunoașteri ar fi o vizibilitate sportivă la nivel european, participarea la programe de dezvoltare profesională și anumite colaborări exclusiviste. În plus, vor primi și Trusă de Școală eTwinning, compusă dintr-o plachetă și un drapel.
Istoricul eTwinning
Programul eTwinning a fost lansat în 2005, drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene. Din 2014 este o parte integrantă a Erasmus+, programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport. Proiectele eTwinning reprezintă proiecte de colaborare online între școli din Uniunea Europeană și din spațiul extracomunitar. Acțiunea se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de unităţi şcolare şi inspectorilor şcolari.
În perioada octombrie 2007 – martie 2022, implementarea eTwinning la nivel național a fost realizată Institutul de Științe ale Educației. Începând cu 1 aprilie 2022, coordonarea Acțiunii eTwinning în România este realizată de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Instituția care gestionează la nivel național și programul Erasmus+, care este operatorul Programului de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor 2014-2021, finanțat prin mecanismul SEE, și gestionează și Corpul European de Solidaritate.
Beneficii ale participării la eTwinning
În ceea ce privește profesorii, eTwinning facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene.
Pentru elevi, participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire online între şcoli), le dă posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei în ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.
Programul poate să fie reprezinte și un imbold pentru comunități. Mai exact, înfrăţirea online a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se „înfrăţească” şi să completeze comunicarea şi cooperarea online prin alte proiecte, cum ar fi vizite sau activităţi culturale pentru adulţi.
Certificatul de Școală eTwinning
Centrul European eTwinning a lansat Campania de acordare a Certificatului de Școală eTwinning, în vederea recunoașterii și aprecierii activității, implicării și entuziasmului eTwinnerilor, profesori și directori, din aceeași instituție de învățământ. Certificatul de Școală eTwinning se acordă în urma unui proces de evaluare realizat în două etape.
În prima etapă, de verificare, școlile trebuie să îndeplinească simultan 3 criterii: instituția școlară este înscrisă pe platforma eTwinning de cel puțin 2 ani; există în școală cel puțin 2 profesori eTwinning activi pe platformă; în școală a fost desfășurat cel puțin un proiect eTwinning european care a obținut Certificatul Național de Calitate în ultimii doi ani de la depunerea candidaturii.
În a doua etapă, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile, fiecare cadru didactic din acea școală înscris pe platformă va primi invitația de a completa formularul de autoevaluare disponibil pe eTwinning Live, care vizează următoarele 6 criterii: utilizarea responsabilă a internetului, colaborarea activă, implicarea elevilor, participarea la evenimente educaționale eTwinning, expunerea în mod public a implicării în eTwinning și activități de promovare a Acțiunii eTwinning.
Citiți principiile noastre de moderare aici!