Oficialii Aquatim anunță că timișenii vor plăti mai puțin pentru serviciile prestate de societate, începând cu 1 ianuarie 2016. Astfel, un metru cub de apă potabilă costă 3,11 lei, iar canalizarea și epurarea apei uzate costă 3,41 lei/mc, cu TVA inclus.
„Noile tarife sunt valabile în toate localitățile din aria de operare a societății Aquatim, unde aceste servicii sunt efectiv prestate. Prețul apei potabile, produse și distribuite de Aquatim, a scăzut de la 3,53 la 3,11 lei/mc, ca urmare a reducerii cotei TVA de la 24% la 9% pentru apa potabilă, iar prețul canalizării și epurării a scăzut de la 3,52 la 3,41 lei/mc, în urma aplicării noii cote standard TVA, de 20%”, anunță Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.
Totodată, timișorenii vor scoate mai puțini bani din buzunare și pentru căldură. Scade și prețul gigacaloriei. Valoarea facturii scade cu 4%.
„Prețul de facturare la populație era, până în prezent, de 252 lei/Gcal cu tot cu TVA. În urma scăderii TVA, prețul de facturare către populație va fi de 243 de lei/Gcal”, ne-a declarat Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt Colterm. În consecință, facturile timișorenilor scad cu 4%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!