A fost din nou incident armat în județul Timiș. De această dată s-a tras în localitatea timișeană Berini, acolo unde două familii rivale s-au luat la bătaie. Polițiștii timișeni au dus în arest opt persoane.
Alarma s-a dat vineri seară, aproape de miezul nopții, în satul Berini din județul Timiș. Nouă indivizi, membri a două familii rivale din localitate, din care una de etnie romă, s-au încăierat. În timpul scandalului, unul dintre ei, în vârstă de 36 de ani, a scos un pistol și a executat un foc în plan vertical. Arma, spun polițiștii, ar fi una cu gloanțe de cauciuc, iar proprietarul o deținea legal în baza unei autorizații emise de Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș.
Tensiunile au apărut după ce, acuză românii, romii ar fi intrat într-o pădure deținută de ei și ar fi furat lemne. Toți cei nouă indivizi implicați în scandal au ajuns la audieri la sediul Secției 1 Poliție Rurală Timișoara, iar opt dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și au ajuns în arest. Membrii celor două familii au vârste cuprinse între 21 și 62 de ani.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, încăierare și uz de armă fără drept”, declară reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!