Cel care a tras cu arma după celălalt spune că se afla cu soţia, în maşină, şi a oprit la semafor în Piaţa Bumbeşti. Celălalt şofer, spune pistolarul, s-a supărat nevoie mare că acesta a avut tupeul să oprească în faţa lui şi s-a dat jos din automobil având în mână un băţ telescopic, pentru a-şi face dreptate. Acesta din urmă nu a prea avut succes cu băţul pentru că rivalul său a sărit din maşină cu un pistol în mână şi a început să tragă. Cum fuga-i ruşinoasă dar este sănătoasă şoferul mai slab înarmat şi-a luat tălpăşiţa. Cei doi au fost opriţi de poliţişti la o benzinărie din Calea Aradului de unde au fost luaţi pe sus şi duşi la secţie. Aici, agenţii au aflat că cel care a folosit pistolul îl deţinea legal, având permis de port armă. Cei doi au fost amendaţi iar pistolarul a rămas fără armă până la încheierea cercetărilor.
Raoul Jurchela
Citiți principiile noastre de moderare aici!