Totul s-a petrecut pe Bulevardul C.D. Loga, la numărul 16, la câțiva pași de sediul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș. Alarma montată de o firmă de pază într-un apartament de la etajul clădirii a început să sune, iar reprezentanții societății de securitate s-au deplasat la fața locului pentru a vedea care este problema.
Au dat la intrarea în apartament peste Trifu Cârpaci, care numai ce tăiase lacătele de la intrare și a reușit să spargă ușa locuinței. Agenții de pază au chemat poliția în ajutor. Oamenii legii l-au dus pe bărbatul în cauză la sediul Secției 1 pentru verificări. Au aflat că individul are un conflict deschis cu fiul său, Ionică Cârpaci, care locuiește în Germania și i-ar datora, susține el, 50.000 de euro pentru zugrăveală și candelabrele montate în apartament.
Omul le-a spus polițiștilor că a mers să demonteze sistemele de iluminat plătite de el și le-a arătat chiar și o procură notarială prin care fiul îi dădea dreptul să… îi achite facturile de întreținere. Bărbatul a fost îndrumat să se adreseze instanței pentru recuperarea banilor și a fost avertizat că în cazul în care fiul său va depune plângere fapta constituie infracțiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!