Copiii de la Grădiniţa nr. 16 de pe strada Abrud din Timişoara au plecat joi dimineaţa într-o excursie de o zi la Văliug, însoţiţi de educatoare. „Unii părinţi au preferat să îi însoţească pe copii cu maşinile personale. Acesta a fost şi cazul unui bărbat cu care am avut o altercaţie în trecut, înainte de Paşti, şi care acum se pare că a profitat de asta. Printre alte jocuri, la Văliug, copiii s-au jucat şi <<lupte controlate>>, după cum mi-a spus educatoarea. Prima dată s-au jucat toţi la grămadă, dar mai apoi educatoarele s-au plictisit să îi mai supravegheze şi i-au lăsat cu bărbatul respectiv, care l-a pus pe copilul meu să se bată cu fiu-su. Acesta l-a împins şi Sergiu, băiatul meu, şi-a fracturat mânuţa stângă, care a mai fost în ghips”, a povestit, îngrijorată, mama micuţului rănit, Corina Okroş.
Ea spune că educatoarele ar fi ajuns la concluzia că băieţelul nu are nimic, deşi a început să plângă, şi l-au lăsat să stea pe pătură în timp ce şi-au văzut în continuare de activităţi.
„Pe mine nu m-a anunţat nimeni de incident. Am încercat să iau legătura cu educatoarea pe la ora 18, să văd pe unde sunt, însă nu mi-a răspuns. Când au ajuns în Timişoara, în jurul orei 20, Sergiu avea cotul umflat”, ne-a mai spus mama copilaşului. De asemenea, ea a adăugat că reacţia uneia dintre educatoare a lăsat-o mască. „Ea a coborât din autobuz plină de entuziasm şi mi-a spus că s-au distrat de minune în excursie şi s-au jucat jocuri, printre care şi lupte. Când am văzut că Sergiu are cotul umflat l-am luat în braţe şi l-am dus la urgenţe. Bărbatul care i-a însoţit pe copii nu a binevoit să vină să purtăm o discuţie la grădiniţă, pur şi simplu a plecat, că era cu maşina personală. L-am dus aseară (n.r. joi seara) la spital, de unde am fost externaţi astăzi (n. r. – vineri), în jurul prânzului. Sergiu are mâna în ghips”, a mai povestit Corina Okroş.
Mama băiatului intenţionează acum să acţioneze în instanţă grădiniţa şi să depună luni plângere la poliţie şi la Inspectoratul Şcolar. „Vă daţi seama, dacă băiatul făcea septicemie? E bine să afle şi ceilalţi părinţi care au copii la grădiniţe, să fie atenţi cu cine îşi lasă copiii”, a mai spus mama lui Sergiu.
Educatoarea care i-a supravegheat pe copii, Rodica Munteanu, recunoaşte că cei mici s-au jucat lupte controlate.
„Copiii s-au jucat supravegheaţi de părintele care a însoţit grupul nostru, de mine sau de colega mea. În permanenţă au fost supravegheaţi şi de una din noi. Copiii s-au jucat. S-au luptat, cum se joacă ei. Este o descărcare. Ei de multe ori doresc să se lupte. Îi reprim, opresc luptele lor. Dar, de data aceasta, am spus că suntem în natură, sa-i las puţin. Am făcut şi poze cu ei. Chiar erau foarte draguţi în aşa-zisele lupte controlate. Nu se băteau. Se jucau, se împingeau ca şi cocoşeii, alergau unii după alţii. După ce s-a întâmplat incidentul, în jurul orei 15, copilul a plâns, după care a adormit. S-a trezit zâmbind. A dorit prăjiturică, suc. El a mişcat mâna. Am coborât la Reşiţa să vedem parcul cu locomotive. L-am luat de mânuţa respectivă tocmai pentru a vedea dacă-l doare foarte tare, ceea ce însemna că trebuie dus la spitalul din Reşiţa sau m-am gândit că poate este o entorsă. Nu m-am gândit că e ceva grav, pentru că el s-a distrat în microbuz”, a spus aceasta.
Rămâne de văzut ce măsuri vor lua conducerea Grădiniţei nr. 16 din Timişoara şi reprezentanţii Inspectoraului Şcolar Timiş, care, potrivit mamei lui Sergiu, au luat deja legătura cu directoarea respectivei unităţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!