Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş a decis retragerea sprijinului politic viceprimarului din Săcălaz şi celor doi consilieri locali liberali deoarece aceştia au refuzat să accepte înţelegerea cu PDL şi să înscăuneze un nou viceprimar democrat-liberal.
„I-am exclus din partid, joi, luând la cunoştinţă faptul că ei nu au făcut nimic din ce le-am cerut acum trei săptămâni: semnarea unui protocol prin care noi am fi împărţit mandatul de viceprimar cu PDL, un an, un an, cu începere PDL. Li s-a comunicat oficial acum trei săptămâni, li s-au dat până acum patru şanse. Inclusiv domnul preşedinte Robu le-a spus că, deşi termenul era depăşit, puteau să ia această decizie până ieri. PDL şi-a făcut partea de înţelegere, noi nu. Iar noi ne dorim o construcţie sănătoasă cu PDL în viitorul partid unic şi nu putem admite astfel de tertipuri, chiar dacă argumentează în sens local că ei apără interesele partidului”, a spus secretarul coordonator al PNL Timiş, Marian Vasile.
Teoretic, cei trei ar trebui să nu mai facă parte din Consiliul Local Săcălaz, însă surse din cadrul acestei instituţii susţin că decizia Biroului Politic al PNL Timiş nu va fi supusă aprobării în şedinţa de consiliu.
„Dacă nu vor supune aprobării această decizie, există şi alte variante de discuţii”, a mai spus Vasile.
În urmă cu o lună, cei trei consilieri şi-au pierdut şi toate funcţiile deţinute în organizaţia locală PNL Săcălaz.
Locul celor trei ar trebui să fie luat de alţi trei liberali: Marin Căprar, Anghel Bălulescu şi Dumitru Popa.
Articole pe aceeași temă:
Blocaj administrativ la Sacalaz. Noul consiliu local nu a fost validat din lipsa de cvorum
Citiți principiile noastre de moderare aici!