În noiembrie 2011, Ionuţ Nasleu anunţa, într-o conferinţă de presă la PNL Timiş, că a decis să demisioneze din funcţia de director adjunct al RATT şi acuza conducerea Regiei de lipsă de transparenţă şi management defectuos. Directorul general al RATT, Ioan Goia, refuza atunci să comenteze situaţia.
Cert este că liberalii l-ar dori din nou pe Nasleu la RATT. PNL Timiş a depus o cerere la primărie prin care cere înlocuirea unuia dintre membrii Consiliului de Administraţie al RATT, Edmund Szilveszter, cu nimeni altul decât Ionuţ Naselu. Oficialii municipalităţii spun că lucrurile nu sunt atât de simple pentru că a intrat în vigoare o nouă Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, OUG 109/ 2011, care spune că pentru desemnarea membrilor consiliilor de administrație trebuie organizată o procedură de selecție, un concurs, când se vacantează acestea. Mai exact, reprezentanţii primăriei spun că Szilveszter nu poate fi pur și simplu înlocuit cu Nasleu pe criteriu politic, cum se făceau numirile în consiliile de administrație până acum. Administratorii nominalizați trebuie apoi validați de către Consiliul Local.
Nasleu a fost întâi dispecer la RATT
Directorul general al RATT, Ioan Goia, spune acum că activitatea lui Nasleu a lăsat de dorit în trecut, ba mai mult că fostul adjunct ar fi primit zeci de sancţiuni.
„Domnul Nasleu a fost angajat prima dată ca dispecer – dispecer central la dirijat mijloace de transport în comun – cu contract individual de muncă, după care a fost numit, printr-un act adițional, director adjunct pe un an. Era responsabil cu partea de exploatare, cu partea de bază, trebuia să se ocupe de tot ceea ce înseamnă mijloace de transport în comun. Cu activitatea profesională nu a fost prea în regulă treaba, a fost atenționat și sancţionat de nenumărate ori pentru lipsa de urmărire, supraveghere și control a activității de exploatare tehnică și comercială a troleibuzelor autobuzelor și tramvaielor. Ţinând cont de modul cum și-a desfăşurat activitatea nu mai puteam să îi prelungesc contractul”, ne-a declarat Goia.
Director adjunct cu peste 30 de sancţiuni
Fostul director adjunct al RATT, Ionuţ Nasleu, crede că se agită apele din cauză că prezenţa sa în Consiliul de Administraţie al Regiei i-ar crea probleme lui Goia.
„Eu nu sunt o marionetă şi nu am fost de acord cu majoritatea deciziilor lui şi modul în care conduce RATT. Doresc să mă întorc pe un post neremunerat pentru că eu cred că prin întoarcerea mea acolo pot să urmăresc mai bine ceea ce se întâmplă la RATT şi să mă implic în activitatea Regiei. Consiliul de Administraţie cam decide ce face directorul. Cred că acolo este un management defectuos. Cei care nu doresc o activitate corectă acolo sunt deranjaţi de eventuala mea întoarcere. Noi avem un loc în Consiliul de Administraţie, dar omul respectiv are o firmă şi nu mai are timp să se ocupe de această activitate. Dacă eu trebuie să dau concurs atunci să dea toţi”, spune Nasleu.
Fostul director adjunct al RATT susţine că Goia a urmărit cu tot dinadinsul să-l sancţioneze, ceea ce s-a şi întâmplat în repetate rânduri.
„Goia era deranjat că nu eram de acord cu deciziile lui. De ce nu a spus de sancţuini când am plecat. Până acum era o înţelegere generală, eu le cam stric feng-shui-ul pentru că eu nu voi fi niciodată de acord cu cheltuirea iresponsabilă a banului public. Am primit sancţiuni pe bandă rulantă, peste 30 de sancţiuni. Una dintre ele era pentru că curgea apa de la pisoarul de la baia de pe palierul meu, la sediul din Dâmboviţa, unde avem eu birou. Alta a fost pentru că erau murdare tramvaiele. Nu le-am contestat pentru că nu am vrut să târăsc RATT-ul prin tribunale, dar unii lideri de sindicat care au fost sancţionaţi au câştigat apoi în instanţă. Tot ce face Goia face împotriva RATT, cred eu, cu acceptul celor din primărie, e omerta”, a adăugat Nasleu.
Liberalul spune că dacă pentru a face parte din Consiliul de Administraţie al RATT trebuie să se prezinte la un concurs o va face.
Citiți principiile noastre de moderare aici!