Agresorul a mers împreună cu câţiva
prieteni la una dintre terasele din Piaţa Unirii.
Şi asta nu pentru distracţie ci pentru a recupera
o sumă de bani pe care patronul, un cetăţean
arab, i-o datora. Martorii spun că arabul avea
să-i plătească pistolarului banii pe chiria
apartamentului în care locuia. Cum datornicul a
refuzat cei doi au început să se
îmbrâncească şi arabul l-ar fi lovit
cu cotul în figură pe tânăr.
Apropiaţii acestuia din urmă susţin că
din această cauză bărbatul i-a pus arabului
un pistol cu gaze la tâmplă pentru a-l convinge.
Oamenii care se aflau în acel moment pe terasa
barului s-au panicat şi au chemat în ajutor o
patrulă a Poliţiei Comunitare. Agresorul s-a
făcut rapid nevăzut iar agenţii au
reuşit să o reţină numai pe prietena
şi pe un amic al acestuia. Cei doi au fost
preluaţi de echipajul de intervenţie al
comunitarilor şi au fost duşi la Secţia 1
Poliţie pentru audieri. Poliţiştii
încearcă acum să dea de urma agresorului.
Scandal şi ameninţări cu arma în Piaţa Unirii
Patronul arab al unui local din Piaţa Unirii a fost
ameninţat cu arma, vineri seară, de un
tânăr cu care avea conflicte mai vechi.
Agresorul s-a făcut rapid nevăzut însă
prietena acestuia şi un amic au fost
reţinuţi de poliţiştii comunitari. <A href="http://video.tion.ro/video/42503/scandal-si-amenintari-cu-arma-in-piata-unirii"><B>Video</B> <IMG border="0" alt="Video" src="http://media.tion.ro/bilder/pr/tion/video.png" width="13" height="13" /></A> <IMG border="0" alt="Forum" src="http://media.tion.ro/bilder/tion/nou.png" width="30" height="11" />
Citiți principiile noastre de moderare aici!