În luna septembrie sunt aproape trei ani de la furtuna care a făcut ravagii în Timișoara. Atunci a fost distrusă și scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor, pe care primăria a lăsat-o așa. Cu documentația întocmită de specialiști de la Universitatea Politehnica și aprobată încă din octombrie 2019 în consiliul local, reprezentanții municipalității au pornit în sfârșit licitația pentru „reabilitare (structuri metalice și arce pentru spații culturale) – scena (pentru spectacole cu învelitoare din membrană impermeabilă) – Parcul Rozelor”. Suma maximă oferită de PMT este 636.650 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a puțin peste 130.000 de euro.
„Obiectivul general principal al acestui proiect este reabilitarea scenei Parcului Rozelor, proiect care urmărește implementarea unor măsuri care să contribuie la asigurarea unor condiții optime pentru organizarea și desfășurarea unor evenimente social-culturale”, scrie în anunțul de pe SEAP.
Sunt propuse lucrări pentru înlocuirea membranei deteriorate și/sau ieșite din garanție, reparații și consolidări ale sistemului structural prin îndepărtarea ruginii, grunduire și vopsire. Se pot depune oferte până în 4 august.
Scena din Parcul Rozelor a fost distrusă de furtuna din 2017. Abia în primăvara lui 2019 a fost făcută o expertiză, care arată că „nu există proiect autorizat și verificat de către un verificator autorizat, nici măcar însușit de către proiectant prin semnare și ștampilare, ci numai un proiect de arhitectură și rezistență de casă. (…) Acoperirea scenei s-a făcut cu prelată prinsă (…) și care, ca urmare a vântului din 17 septembrie 2017, s-a rupt (…) Ruperea s-a datorat eforturilor excepționale date de acțiunea vântului, dar și de prinderea deficitară a prelatei în anumite porțiuni, coroborat cu conceptul arhitectural al acoperișului”.
Expertiza mai arăta și că s-au folosit „materiale de calitate îndoielnică și că nu s-a făcut întreținere, deși era necesară.
Primăria Timișoara a anunțat că spectacolul de Ziua Timișoarei se va desfășura pe scena din Parcul Rozelor. Ofertele se pot depune până în 4 august, iar spectacolul Ansamblului Timișul are loc în 30 iulie. Vor urca „pe scena din Parcul Rozelor din Timișoara” mai mulți cântăreți de muzică populară, printre care Andreea Voica, Ionuț Fulea, Carmen Popovici-Dumbravă.
Articole pe aceeași temă:
Parcul Rozelor, o junglă urbană cu trandafiri. Imaginile nepăsării, la doi pași de primărie
Trimite articolul
Xcum se face ca o scena costa mai mult decat o casa de locuit?
Da de ce sa se faca pe bani din buget???
Daca expertiza a gasit greseli de legalitate, de conceptie si de intretinere sa plateasca refacerea cei vinovati!!!!!!
De ce nu se sesizeaza institutiile abilitate gen anaf, curtea de conturi, isc, dna sa faca ancheta sa aplice amenzi, sa recupereze prejudiciul si sa fie sanctionati cei responsabili si sa fie si cu catuse la batjocura fata de banul public!
De dosarul portii de pe lugojului se mai stie ceva??? A aparut atunci in presa o pagina intreaga de ilegalitati gasite de isc. Curtea de conturi a actionat pentru recuperarea prejudiciului? Marea justitie din romania cu toate constatarile in fata ce mai asteapta ani de zile sa dea sentinta????
-
La urmatoarele alegeri trebuie schimbata administratia incompetenta,corupta si ineficienta a lui N Robu!!!
Ba ,esti nebun?
Cum sa arunci cu banii pe fereastra?
S-a pasit in epoca Noaptea mintii?
același lucru, gândeam și eu … Suma asta, e doar pt. scenă ! Urmează, scaunele/băncile, inst. electrică, pavaj, pietriș, vopsit !!! Câte, altele …
Suporterii primarului vor zice “uite ce realizare”, opozantii, ca mine, vor zice ca ne-a lasat 3 ani fara scena, pentru o suma, fie ea si umflata, care nu e nici 5% din ce a primit “Rogera SRL” cadou.
Sunt asa de obosita de ritmul ingrozitor de lent in care se fac lucrurile in Romania, parca as trage o ghiulea de picior… si satula de promisiuni care nu se realizeaza, totul se contesta si batem pasul pe loc. Este o rusine ca Parcul Rozelor si scena au ramas atat de mult timp in paragina. Sunt curioasa cati ani vor mai trece pana se repara cu adevarat…
Dar pentru “Portile Timisoarei” pe care le-a placat idee geniala a acestui primar, pentru a putea opune o suprafata MARE in fata unei furtuni si au costat 40 000 de euro/bucata cine plateste? Unde mai pui ca una, cea de pe Calea Lugojului s- a prabusit la o furtuna si a avut ca victima un student de 21 ani. Apoi a fost daramata si cea de pe Calea Aradului.Astea cine le plateste? Numai pentru astea doua “cadouri” facute de Robu timisorenilor, in cele doua mandate, si e suficient sa nu mai fie votat pentru a TREIA OARA.
modelul Robu: patinoarul de plastic 120.000 euro, functional zero minute, astazi pista de carting. Astazi prelata scenei din Rozelor costa ”doar” 130.000 euro si inlocuieste o alta prelata, supervizata tot de specialistii lui peste prajit din primarie! Robu, Culita, Kristof, Iapa toti ”elita” risipitorilor de ban public
dintre ”operele” de doi bani ale tractoristului cu fumuri de academician putem enumera: poza pasajului Solventul ca dupa doua mandate inca nu exista in realitate, borduriada si asfaltul care se schimba la 3 ani, minibusele electrice ce nu pot fi inmatriculate, barcutele avand siguranta de ligheane plutitoare (275.000 euro/buc), patinoarul sintetic (120.000 euro), niciodata functional, strazile pietruite de un kitsch sublim, cu 3 tipuri de piatra pe care oamenii isi rup picioarele, pavajul rebus care se potriveste ca nuca in perete in zona istorica, mizeria strazilor datorita firmei de salubrizare din Cluj (cost 24 milioane euro). In rest lingaii de partid ii aduc zilnic osanale vopsitului precum precedesorului sau Nicu. Diferenta dintre cei doi dictatori, unul circula cu Aro altul cu mertanul de 80.000 euro…