La Timişoara este programată în acest sfârşit de săptămână o expoziţie inedită, destinată unei categorii speciale, cea a amatorilor sporturilor de iarnă. Este vorba de Snow Show, ediţia a III-a, în acest an un târg special cu trocuri de schiuri. Acţiunea are loc în perioada 23-25 noiembrie 2012, la Pensiunea Casa Leone.
Vizaţi de expoziţie sunt mai ales amatorii de schi, aici va avea lor primul troc de schiuri din Banat – partenerul organizatorilor din Ungaria va accepta schiurile mai vechi (dar în stare foarte bună) şi cei care vor schiuri noi va plăti doar o diferenţă pentru schiurile noi alese.
Vizitatorii vor găsi echipament complet pentru schi, schiuri şi snowboarduri noi şi second hand pentru toate categoriile de vârsta, haine de iarnă, sejururi promoţionale de schi, oferta instructorilor de schi + service pentru schiuri.
Pe perioada târgului vom avea invitaţi speciali, proiecţii filme, workshop-uri organizate de sportivi pentru sportivi, expoziţie foto.
Programul expoziţiei va fi de vineri până duminică, între orele 10 şi 20. De asemenea, sâmbătă este programată de la ora 13 un seminar dedicat tehnicilor de supravieţuire în caz de accidentări pe munte şi avalanşă, iar de la ora 18, seminarul „O călătorie în istoria alpinismului”, respectiv filmul „Maratonul marilor pereţi” – proiecţia alpinistului explorator Török Zsolt Duminică, de la ora14 are lor Workshop-ul despre ceruirea şi întreţinerea schiurilor. Participarea la workshopuri şi demonstraţii este gratuită. Intrarea este liberă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!