Pe primul loc în topul școlilor cu cele mai multe medii de 10 la Evaluarea Națională se situează Liceul Teoretic „Grigore Moisil Timișoara” – șapte medii de 10. Pe locul doi, cu cinci medii de 10 la Evaluarea Națională, se situează Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara, iar pe trei se situează Colegiul Național „C.D. Loga” – trei medii de 10. În clasament urmează Colegiul Național Bănățean, cu două medii de 10. La Școala „Martin Suboni”, din Jebel, s-a înregistrat o medie de 10, la fel și la Școala nr. 19 „Avram Iancu” Timișoara, Școala nr. 25 Timișoara, dar și la Școala nr. 27 și Școala nr. 30, ambele din utbea d epe Bega.
În Timiș, 94 de elevi au luat nota 10 la proba de Limba Română, iar 86 de elevi au luat nota 10 la Matematică. Nu s-a înregistrat nicio notă de 10 la proba de Limba Maternă, în Timiș.
Din cei 4.922 de elevi înscriși la Evaluarea Națională în Timiș, au fost prezenți 4.559 de candidați care au dat examenul, iar medii peste 5 au luat 3.288 de elevi, de unde rezultă un procent de promovare de 72,12 la sută (raportat la elevii prezenți la examen).
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/rezultatele-la-evaluarea-nationala-in-timis-22-de-elevi-cu-media-10/2275781
Citiți principiile noastre de moderare aici!