Primăria Giroc a reușit să atragă 5 milioane de euro de la Uniunea Europeană, pe POR, pentru o idee mai veche, aceea de a construi de la zero o nouă unitate de învățământ. Comuna de la marginea Timișoarei are tot mai mulți locuitori, astfel că reprezentanții primăriei au cerut de la Ministerul Apărării clădirile fostelor unități militare, imobile aflate în stare avansată de degradare. A fost nevoie de câțiva ani pentru ca ministerul să transfere imobilele Primăriei Giroc.
„Este un proiect pe POR destinat reabilitării unor pavilioane din fostele unități militare, care ne-au fost cedate nouă în aceste scopuri. Avem nevoie de spații de învățământ tot mai mult, sunt tot mai numeroase clasele, sunt și limitate la un număr de elevi. Ideea a venit cu vreo doi ani în urmă, am fost destul de bine pregătiți pentru a accesa banii. Se vor reabilita aceste pavilioane, se va face o cantină, vor fi amenajate spații de cazare, laboratoare, ateliere și multe săli de clasă. Va fi și o sală de sport destul de mare”, a explicat, pentru tion.ro, Ionel Toma, primarul comunei Giroc.
Trei pavilioane din fostele unități militare vor fi reabilitate și amenajate pentru a servi drept săli de clasă sau cantină pentru elevi ori laboratoare. Vorbim, conform proiectului, despre 19 săli de clasă, șase laboratoare și ateliere, o sală de sport de 1.517,25 mp, o cantină, spații de cazare pentru elevi și spații administrative. Un pavilion va avea săli de clasă și laboratoare, altul sală de mese, iar altul va avea spații de cazare pentru elevi. Noua școală va avea opt clase și înseamnă, de fapt, o extindere a Liceului Teoretic „David Voniga” din Giroc.
„Pe vremea aceea structura clădirii s-a gândit altfel, fiind spațiu militar. Este mare păcat să distrugi o asemenea rezistență, sunt bine făcute clădirile și trebuie doar să le reabilităm. E mult de lucru, 5 milioane de euro nu înseamnă foarte mult pentru ceea ce vrem noi, sunt peste 4.500 mp de construcții, din care 1.500 doar sala de sport”, ne-a mai spus Toma.
Primarul din Giroc a semnat în 31 ianuarie contractul pe fonduri europene, în valoare de 22,9 milioane de lei, echivalentul a 4,99 milioane de euro. Este cel mai mare proiect pe fonduri europene de până acum al primăriei, primul din cele trei proiecte destinate zonei, de 15 milioane de euro, spune edilul.
Potrivit lui Ionel Toma, Primăria Giroc mai are proiecte pe fonduri europene și pentru apă și canalizare, pentru dezvoltarea infrastructurii, dar și pentru bătrâni, care vor avea o cantină socială și un loc de petrecere a timpului liber. Mai mult, va fi pus la punct și un serviciu de îngrijire la domiciliu a bătrânilor fără aparținători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!