O viitură puternică a măturat localitatea Poieni din județul Timiș, miercuri după-masă. A plouat puternic acolo, spun cei de la ISU Banat. Aproximativ 75 de litri pe metru pătrat. Apa a venit în cantitate foarte mare de pe versanți și a inundat subsolul școlii din localitate, mai multe curți ale gospodăriilor, dar și subsoluri ale imobilelor.
Pompierii au trimis în zonă trei autospeciale, un ofițer, 13 subofițeri, o motopompă remorcabilă, una transportabilă și o electropompă. Salvatorii lucrează acum pentru evacuarea apei din locațiile inundate dar și pentru îndepărtarea mizeriei aduse de viitură pe anumite porțiuni de șosea din zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!