1.032 de elevi din urban și 778 din mediul rural, din toate ciclurile școlare, sunt în situația de a rămâne cu media neîncheiată în primul semestru școlar. Inspectorul școlar general Marin Popescu vorbește despre absenteism și dezinteres.
„Comparativ cu situația de anul trecut, numărul elevilor pentru care nu se poate încheia situația la învățătură este de 3 ori mai mare. Care sunt cauzele pentru care întâlnim acest lucru? În primul rând sunt legate de absenteism. Există zone și în rural, dar și în urban, unde există un dezinteres pentru educația propriilor copii. Avem situații în care chiar dacă au participat la cursuri, nu au participat la evaluări”, spune Marin Popescu, inspectorul școlar general.
Soluția Inspectoratului Școlar Timiș pentru a reduce numărul situațiilor neîncheiate
Marin Popescu spune că inspectorii de sector vor avea discuții cu fiecare unitate școlară care întâmpină astfel de probleme, cu directorii și familiile copiilor cu probleme școlare. Copiii vor primi încă o șansă la evaluări concise, întrucât legea învățământului permite încheierea mediilor pe primul semestru și în primele 8 săptămâni din semestrul al doilea. Acolo unde nu există suficiente note, media se va încheia cu minimum două note.
„Săptămâna viitoare va avea loc o evaluare a inspectorilor de sector și discuții la fiecare unitate pentru a vedea situația. Împreună cu profesorul și conducerea se vor găsi soluții: vor solicita o intervenție la nivelul familiei pentru a discuta cu părinții și copiii lor să intre la evaluări prompte pentru încheierea mediei. Situația școlară se încheie cu minim 2 note și poate fi încheiată și în primele 8 săptămâni din semestrul 2”, a conchis Popescu.
Trimite articolul
XSunteți niște retardații ziceți că copii sau părinți au dezinteres dar nu v-ați întrebat dacă își permit internet sau calculatoare sau telefoane voi țăranilor și boșorogilor sper sa muriți noi suntem de vârsta a doua noi o sa va conducem pe voi și tot noi o sa vă băgăm pe voi ăștia care dați cu presupusul în pământ. Cretini dracului!
Romania lucrului bine făcut
Sa le bag furca-n burta
Ar trebui condiționate ajutoarele sociale din partea statului către parinti, de o adeverință de la școală ca au participat copii la cursurile online. Se practică în alte judete
-
Asta mi -a plăcut!
Nu mai trebuie scoala nimanui. Au internetul la degetul mic. Stie el tot, gandeste in locul lor. E suficient sa stie cum ai cheama. Generatie ratata. Pacat.
Cunosc cazuri de copii care au primit tableta si internet si nu a intrat la ore si aia au o speranta sa le se incheie media in sem 2 e corect? Cu ce e mai deosebit copilul ala de cel ce macar e prezent la ore desi nu e olimpic sau premiam dar macar asculta profesorul. Aaa nu stati ca, guvernul ii duce la scoala din februarie si ghiciti ce… tot cei care au fost la orele din on line in mod constant vor merge si sambata ca ” destepti ‘ceilalti neinteresati de educatie o sa stea acasa la caldurica si li se incheiei mediile la vara si poate le da si bursa de istetime.