Imobilul Şcolii primare a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Piaţa Unirii nr. 7 a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice în 2004. Prin decizia de retrocedare din 2004 s-a stabilit, potrivit legii, menţinerea destinaţiei de şcoală timp de cinci ani, perioadă care a expirat. Universitatea de Vest a hotărât, încă din 2008, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, să dea în folosinţă gratuită Consiliului Local Timişoara o parcelă de 4.000 de metri pătraţi din terenul pe care îl deţine în noul campus Oituz, un teren situat pe strada Popa Şapcă nr. 5, pentru ridicarea unei noi şcoli. Ca să poată începe construirea unor noi spaţii de învăţământ pentru Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, aleşilor locali li se cere acum să-şi de acordul în vederea demolării unor magazii şi a unui depozit care se află pe terenul respectiv. Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a şedinţei de la sfârşitul lunii un proiect de hotărâre în acest sens. Reprezentanţii UVT au împuternicit primăria să se ocupe de demolări şi dezmembrarea terenului.
Totodată, aleşii ar trebui să aprobe şi alocarea sumei necesare pentru demolarea construcţiilor, care se întind pe o suprafaţă de mai bine de 1.500 de metri pătraţi. „Pentru a se putea proceda la demararea lucrărilor de construire a noului liceu, este necesară demolarea construcţiilor existente pe teren, proprietatea Universităţii de Vest. (…) Pentru a se proceda la întocmirea documentaţiilor şi demolarea construcţiilor, este necesară alocarea de la bugetul local a sumei de 931.760 de lei”, se arată în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre ce urmează să fie supus la vot.
Citiți principiile noastre de moderare aici!