Un autobuz din parcul circulant al Societății de Transport Public Timișoara va fi trecut din parcul circulant la școala de conducători auto pentru a reduce perioada de școlarizare. Aceasta se va reduce de la șase la trei luni, iar, astfel, societatea își dorește să atragă cât mai mulți cursanți care, în viitor, să și devină angajați ai societăți. De luni bune, reprezentanții primăriei tot spun că ar fi nevoie de mai bine de 100 de șoferi și vatmani, dar în special pe autobuze.
„Prin punerea la dispoziție a acestui autobuz pentru Școala de Conducători Auto, dorim să contribuim la formarea și pregătirea unor noi șoferi profesioniști, care să poată întări echipa STPT și să asigure o mai bună funcționare a serviciului de transport public în Timișoara”, precizează reprezentanții primăriei.
În ultimele 4 luni, Societatea de Transport Public Timișoara ar fi ocupat 36 de dintre aceste posturi cu 28 de șoferi de autobuz, doi șoferi de troleibuz și șase vatmani. În același interval de timp, 22 de persoane au fost înscrise în programele de formare profesională, iar în prezent alți 22 de participanți se află în proces de școlarizare. În proces de angajare se află12 șoferi de autobuz, un șofer de troleibuz și un vatman.
Trimite articolul
XSe poate vedea în trafic ca nu sunt pregătiți șoferii pe care îi școlarizați / angajați!
Unii dintre nu au nici măcar baza legislației rutiere.
Stau și mă întreb,au permise de conducere și dacă da, cum naiba le-au obținut ?🤣🤣🤣
-
Tu ai inteles articolul? Sigur? Nu prea cred Cat despre cine ce stie, fa-te dom’le politist examinator. Sau sofer ce autobuz, sa ne arati ce legislatie stii si ce abilitati de sofer cat. D ai, ca de batut in taste vad ca te pricepi.