Nu este prima oară când ambasadorii acestui proiect le-au amintit primăriilor din județ și aleșilor locali că în multe dintre unitățile de învățământ nu se dau burse sau nu s-a investit în infrastructura școlară de ani buni. În acest sens, ambasadorii proiectului au transmis de această dată adrese tuturor primăriilor din județ, prin care le cer să nu uite de investiția în școli când vor stabili bugetele pe anul 2021.
„Școli curate face un apel de responsabilizare generală al autorităților publice locale, în sensul creșterii calității și accesibilității școlilor. Dacă astăzi toaletele din școli se află în fundul curții, asta nu se datorează ministrului Educației, ci, în primul rând, primăriei. De asemenea, tot în atribuția primarilor stă asigurarea resurselor igienico- sanitare, prin finanțarea complementară, în unitățile de învățământ preuniversitar. Primarii (mai noi și mai vechi) ai județului nostru, (re)învestiți în funcții în această toamnă, trebuie să dea dovadă de responsabilitate și discernământ în raport cu unitățile de învățământ preuniversitar din comunitățile lor, să gireze bugete locale în acord cu principiile de bună guvernare locală în educație și să nu folosească lipsa resurselor bugetare pentru a tranzacționa drepturile elevilor”, au transmis reprezentanții „Școli curate” din Timiș.
Ce le-au cerut primarilor din județ cei de la „Școli curate”, punctual, este să acorde și să plătească bursele școlare conform legii și chiar să suplimenteze bursele pentru nevoi speciale și cele sociale, unde se poate, să se acorde bani pentru materialele necesare în situația de pandemie (dezinfectanți, măști, hârtie și săpun), să asigure fonduri pentru reparații și modernizări în școli, dar și pentru servicii de pază. Membrii „Școli curate” le recomandă primarilor să acceseze și fonduri europene când vine vorba de investiții în școli și să se gândească și la activitățile extrașcolare pentru comunitățile lor: muzee, biblioteci comunitare sau centre de învățare.
„Noi nu credem în reformă educațională făcută pe genunchi, nu credem că ea poate exista în absența unor acțiuni pentru protejarea dreptului constituțional la învățătură în fiecare comunitate, de aceea solicităm primarilor din România un vaccin pentru bună guvernare locală în educație. Prima doză: o finanțare corespunzătoare a educației prin bugetul local pe anul 2021!”, mai spun cei de la Școli curate.
„Școala curată” este un proiect-pilot demarat în 2019, care are voluntari elevi din întregul județ și care se ocupă de bunul mers în școli prin monitorizarea alocării și cheltuirii banilor publici în folosul educației.
Trimite articolul
XALOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!
CETATENII….CARE AU COPII ACOLO……
DA NA CE SA CERI….DACA NU AI!
-
Pai asa au “cetetenii” si la ei acasa…
Ceea ce vedem in fotografie se numeste “Kktoarea banateana traditionala de inspiratie Emperiala-manca-t-as”. Foarte bine ca respecta traditiile vcechi de secole!