Inspectoratul Școlar Județean Timiș a ajustat planul de școlarizare, aprobat în luna ianuarie, inițial, pentru anul școlar 2019-2020. Ajustarea planului de școlarizare a generat o majorare cu 13 a numărului de clase pregătitoare și o diminuare, după caz, (acolo unde nu s-a înscris numărul minim de copii prevăzut de lege), cu 4,5 clase. Pe tot județul, creșterea este cu opt clase și jumătate.
„În același timp, pe situații de excepție, au fost majorate și unele efective de elevi, la unele clase, acolo unde numărul copiilor ce fac parte din circumscripție nu au putut conduce la constituirea unei clase, dar, pentru care, ISJ Timiș a fost obligat să asigure loc, în vederea înmatriculării, în școlile de circumscripție”, transmite inspectorul școlar general de Timiș Aura Danielescu.
În Timiș sunt 285 de clase pregătitoare aprobate pentru anul școlar viitor, față de 279 câte au fost inițial aprobate – o clasă are, în majoritatea cazurilor, 25 de elevi.
A fost suplimentat numărul de clase la Liceul Grigore Moisil Timișoara – de la patru clase la cinci, a fost suplimentat numărul de locuri aprobate inițial de la 100 la 131. La Liceul Jean Louis Calderon, numărul de clase pregătitoare a ajuns la două, pentru anul școlar viitor, față de una, cât era inițial. A fost suplimentat numărul de clase și la Școala nr. 19 Avram Iancu, de la cinci la șase, la Școala nr. 24 – de la șase la opt, la Școala nr. 27 – de la trei clase zero la patru, la Școala 30 Timișoara, de la șase clase la 10, la Școala nr. 7 Timișoara, de la 8 la 9, la Școala nr. 2 Lugoj – de la două clase zero la trei, și Școala Generală Dumbrăvița de la trei clase la patru.
Mai sunt un număr de școli unde a fost suplimentat numărul de locuri într-o clasă (peste 25 de elevi) cu unul și până la șase copii.
Din două clase propuse a rămas doar cu una, din cauza lipsei adresabilității, Școala Primară Casa Speranței, Timișoara. Aceeași situație este și la Liceul Teoretic Buziaș, La Școala din Izvin a rămas jumătate de clasă, la fel și la Foeni. La Sânandrei, la Școala gimnazială, a mai rămas o clasă din două, iar la Carani jumătate de clasă.
În 29 martie are loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după prima etapă.
A doua etapă are loc între 2 și 8 aprilie. Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!