Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Timiș, în cel mai vestic județ al țării au fost depuse până în 11 martie, la ora 18 (când se încheie ziua de înscrieri) 3.406 cereri de înscriere în clasa pregătitoare pe 6.150 de locuri disponibile. Dintre cererile depuse, 2.881 au fost pentru copii din circumscripția școlară și 525 pentru viitori elevi din afara circumscripției.
La Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara au fost depuse 149 de cereri, la Școala nr. 7 Sfânta Maria au fost depuse 148 de cereri, la Școala nr. 30 Timișoara au fost depuse 139 de cereri de înscriere în clasa zero, la Școala nr. 19 Avram Iancu Timișoara au fost depuse 113 cereri, la Colegiul Național Bănățean au fost depuse 112 cereri, la Liceul Grigore Moisil au fost depuse 104 cereri (aici s-a depășit numărul locurilor, pentru anul școlar viitor fiind alocate o sută de locuri în clasa zero).
Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare a început în 4 martie și se încheie în 22 martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!