Totul se bazează pe integrarea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă şi crearea unor centre de abilitare şi de educaţie timpurie. Nu se mai pomeneşte nimic însă de şcolile speciale, acolo unde elevii cu probleme au parte de profesori şi psihopedagogi pregătiţi special pentru acest lucru. Directorii şi personalul învăţământului special din Timiş, împreună cu părinţii copiilor şi chiar profesorii din învăţământul de masă din judeţ, scriu acum un memoriu prin care cer schimbarea acestei legi care e pe cale să fie adoptată, în 8 mai, de Camera Deputaţilor.
Vor trimite memoriul la Ministerul Educaţiei, la Camera Deputaţilor, Senat şi la toţi factorii care pot decide soarta acestor şcoli.
„Există un memoriu semnat de toţi directorii, care încearcă să blocheze această propunere legislativă, întrucât ea limitează accesul la educaţie al copiilor. Alături de noi sunt şi părinţii, prin asociaţiile de părinţi, dar sunt şi colegii din şcolile de masă. Această lege, dincolo de faptul că stabileşte intervenţia timpurie în jurul vârstei de 1-3 ani, discriminează din start copiii. Împarte instituţiile care ar avea în grijă copilul în şcoli incluzive, cluburi de educaţie nonformală şi şcoli de abilităţi, care nici măcar nu ar fi şcoli, în formatul acesta ele sunt structurate ca un soi de centre, în care ar fi înscrişi copiii cu IQ de sub 25, urmând ca toţi ceilalţi să meargă în şcoala de masă. Vom trimite exemplare la Camera Deputaţilor, la Senat, la ministrul Educaţiei. Cerem să fie respinsă această propunere legislativă”, spune Nadia Baloteanu, directorul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Dumitru Ciumăgeanu” din Timişoara.
Prin memoriu, semnatarii le cer autorităţilor în drept să respingă propunerea legislativă privind “drepturile copiilor cu dizabilităţi”, “deoarece această propunere este de fapt o îngrădire a drepturilor tuturor acelor copii care, dintr-un motiv sau altul, sunt altfel, dar au dreptul la EDUCAŢIE”.
“Legea propusă nu corespunde standardelor ştiinţifice, educaţionale, terapeutice şi de reabilitare a copiilor cu dizabilităţi”, spune Dănuţ Petnaise, directorul de la Liceul Teoretic Special IRIS din Timişoara.
“Toţi copiii vor termina o şcoală, nu sunt lăsaţi pe dinafară. Legea propusă de Coaliţia <<O singură voce pentru dizabilitate>> va lăsa neşcolarizaţi sau va inadecva masiv mai mult de jumătate din copiii cu deficienţe, ceea ce este inadmisibil, cu toate că se porneşte de la Convenţia ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu toate că toţi copiii au dreptul constituţional la educaţie. Proiectul propus este un proiect cu multe scăpări şi omisiuni nepermise referitoare la drepturi şi libertăţi. În grupurile de lucru au fost implicaţi experţi din domeniile vizate, care ar fi atras atenţia asupra acestor puncte sensibile. Pentru că vizează mai multe ministere, crează un vid legislativ care nu neapărat se va rezolva în termeni previzibili. Toate acestea aduc prejudicii multor copii/familii, precum şi coerenţei legislative dobândită treptat şi cu trudă pe calea democraţiei şi a drepturilor omului”, se arată în memorial semnat de directorii şcolilor speciale din Timişoara.
“Prin desfiinţarea învăţământului special se va distruge un sistem eficient de intervenţie calificat-specializat pentru pregătirea şi inserţia socio-profesională a persoanelor aflate în dificultate, cu costuri ulterioare ce nu pot fi cuantificate şi susţinute în condiţiile socio-economice actuale”, spune Ileana Lazsadi, directorul adjunct de la Liceul IRIS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!