Cele mai multe dintre filmele propuse sunt prezentate în premieră în România. „Selecţia din acest an este eterogenă şi multe filme sunt greu de inclus într-o categorie, fiindcă se află la graniţa dintre genuri cinematografice. De la film-reportaj la film non-ficţional, de la animaţii la filme cu păpuşi, dar şi musicaluri, comedii romantice sau teenage drama, filmele intrate în acest an în competiţie arată clar că nu a existat niciun fel de discrimare în funcţie de genul cinematografic abordat”, declară Andrei Rus, selecţionerul Timishort 2012. Scurtmetrajele ce concurează în Competiţia internaţională au fost realizate în Rusia, SUA, Egipt, Spania, Estonia, Germania, Italia, Portugalia, Cehia, Croaţia, Elveţia, Japonia,Suedia, Mexic, Franţa, Finlanda şi România.
Detalii despre filmele şi programul complet al proiecţiilor sunt disponibile pe site-ul festivalului. Timishort este organizat de Asociația Română a Filmului Independent, cu susținerea Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Timișoara și Consiliului Local Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!