Accidentul s-a petrecut marţi seară, la intersecţia străzilor Ţebea cu Hector. Doi tineri care circulau cu un scuter pe drumul cu prioritate au fost loviţi de un VW Polo, al cărui şofer nu s-a asigurat suficient.
Autoturismul intrase în intersecţie de pe strada Ţebea, unde era amplasat indicatorul “cedează trecerea”, iar şoferul nu-i văzuse pe cei doi tineri care circulau pe drumul cu prioritate. La locul accidentului au sosit în scurt timp un echipaj SMURD şi agenţii de circulaţie. Ambii tineri de pe scuter au auvut nevoie de îngrijiri medicale, unul dintre ei fiind transportat la spital, având piciorul drept fracturat. Pentru a afla cum s-a petrecut accidentul, poliţiştii au avut nevoie de un interpretor, căci cei doi tineri de pe scuter erau surdo-muţi.
“Tânărul aflat în spatele conducătorului scuterului a fost rănit, fiind necesară spitalizarea lui. Celălalt a fost condus la poliţie, împreună cu un interpretor. Vom vedea exact ce s-a întâmplat. Cert este că tânărul care conducea scuterul nu avea permis pentru această categorie de vehicule“, a arătat Florin Bolbos, şeful Poliţiei Rutiere Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!