Accidentul a avut loc pe strada Cloșca din Timișoara, la intersecția cu Strada Munteniei. Tânărul de 29 de ani conducea, pe banda întâi, un scuter Piaggio, spre Mehala, când, la un moment dat șoferul unui Volkswagen Passat, care se deplasa în aceeași direcție, pe banda a doua, a vrut să treacă pe prima bandă, dar nu s-a asigurat. Automobilul l-a agățat pe tânărul scuterist și l-a târât câțiva zeci de metri.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale poliției și ambulanței, iar scuteristul, care a fost rănit, a fost transportat la spital.
Atât șoferul autoturismului Volkswagen, în vârstă de 40 de ani, cât și tânărul de pe scuter au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind unul negativ în cazul amândurora.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Circulația pe strada Cloșca a fost deviată pe timpul cercetărilor la fața locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!