Ca de fiecare dată în primele luni ale anului, consilierii locali din Timișoara sunt puși să aprobe și în 2024 bugete de venituri și cheltuieli pentru societățile din subordine. Pe 1 aprilie, a venit rândul celor de la Societatea de Drumuri Municipale (SDM), mai exact S.C. Drumuri Municipale Timișoara S.A., să înainteze documentațiile aferente spre aprobarea consilieri locali.
Astfel, din anexe aflăm că, pentru anul 2024, SDM și-a propus să încaseze venituri de 68,67 milioane de lei și să cheltuiască, în schimb, 67,82 milioane de lei. Majoritatea veniturilor, 68,47 de milioane de lei, ar urma să fie „din exploatare”, iar restul de 200.000 de lei din „venituri financiare”. La cheltuieli, situația e puțin mai complexă. Cu personalul – salarii, bonusuri și alte beneficii din contractul de muncă –, SDM a calculat că va cheltui 29,17 milioane de lei. De menționat că, din 2016 încoace, potrivit datelor publice, SDM a avut între 300 și 400 de angajați. Pe de altă parte, pentru „bunuri și servicii” ar urma să fie disponibili 33,96 de milioane de lei, iar restul vor fi alocați pentru diferite contribuții la bugetul de stat și „alte cheltuieli de exploatare”.
Cum a stat anul trecut
Anul trecut, potrivit anexelor, SDM a avut un buget de cheltuieli alocat de 61,75 de milioane de lei. A „realizat” ceva mai mult: 63,7 milioane de lei. Deși pentru salarii a plătit mai puțin decât era de așteptat la începutul anului trecut – 25,04 din 26,70 milioane de lei –, diferența a fost făcută de cheltuielile cu bunurile și serviciile. A cheltuit pentru acestea 33,36 milioane de lei, deși i se aprobaseră numai 30,25 de milioane de lei.
Pe partea de venituri, estimările din bugetul aprobat la începutul lui 2023 au fost mai realiste. Se estimau la 64,16 milioane de lei și s-au realizat în valoare de 64,52 milioane de lei. Documentele pot fi consultate integral AICI.
Vă amintim, recent, în plenul din 22 martie, consilierii locali aprobaseră și bugetele pe anul 2024 ale altor două societăți municipale – Horticultura SA și Piețe SA. Atunci, partea mai interesantă – și care a și creat discuții – a fost introducerea proiectelor de hotărâre pe ordinea de zi suplimentară, trimisă consilierilor locali cu puțin înainte de startul ședințe, dar până la urmă s-a ales varianta unui „vot în alb”, în locul scoaterii de pe ordinea de zi. În orice caz, la Piețe, pentru anul 2024, s-a aprobat o estimare de 14,5 milioane de lei la venituri și una de 13,6 milioane de lei la cheltuieli. Dincolo, la Horticultura, avem estimări de 20,4 de milioane de lei la venituri și de 20,3 milioane de lei la cheltuieli. Toate sumele sunt ceva mai mari decât propunerile și realizările de anul trecut.
Trimite articolul
XPăcat că din banii ăștia nu au găsit de cuviință să repare și canalele și sensul de pe Ovidiu Balea, sau Grigore Alexandrescu care e numa gropi până pe Torontalului. Poate anul ăsta că e an electoral reușesc măcar marcaje în sensul de pe Torontalului, și 2-3 panouri de avertizare pentru selectarea benzilor pentru toți bizonii care se bagă peste continuă că ei “nu înțelege” săgețile de pe jos nici când sunt vopsite 😀 Acum “e oricum șterse, bossss, pune și tu frână că mă bag yo”