Consilierii locali vor adopta, marți, un studiu de oportunitate privind gestiunea delegată a serviciului „Activitatea de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara” și vor desemna o comisie care să poarte negocieri cu SDM în privința tarifelor.
Din comisie vor face parte Culiță Chiș – șef Direcția Tehnică din primărie, Adrian Colojoară – șef Serviciu Transport și Siguranța Circulației, Steliana Stanciu – șef Serviciu Achiziții Publice, Nastasia Pop – Consilier Biroul Transport, Teodora Gentimir – Consilier Serviciul Juridic și Iancului Dumitru – conf. dr. ing. Universitatea Politehnica Timișoara.
Primăria Timișoara avea contract pentru întreținerea și funcționarea semnelor de circulație și a semafoarelor cu firma Rosign, însă contractul a expirat deja, așa că reprezentanții municipalității vor să facă o atribuire directă către Societatea de Drumuri Municipale. Pentru a face asta însă, este nevoie de un studiu de oportunitate.
„Delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, respectiv operarea, administrarea și exploatarea sistemelor de utilități publice aferente se poate face pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciilor, pe baza unor analize tehnico-economice și de eficiență a costurilor de operare, concretizate într-un studiu de oportunitate”, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.
Studiul cuprinde motivele de ordin economic, financiar, social și de mediu care justifică realizarea serviciului, investițiile necesare pentru modernizare sau extindere, procedura de delegare a gestiunii serviciilor de administrare a domeniului public și privat, durata estimată a contractului.
„Prin studiul de oportunitate se propune ca modalitate de gestiune, gestiunea delegată prin atribuire directă în favoarea operatorului SC Drumuri Municipale Timișoara SA. La data întocmirii studiului, Societatea Comercială Drumuri Municipale Timișoara S.A. deține instalații tehnice, mașini și utilaje destinate executării lucrărilor”, mai scrie în referat.
Potrivit reprezentanților instituției de pe C. D. Loga, este mult mai avantajoasă o atribuire directă către SDM decât o procedură de achiziție publică. Motivele?
„Instituția noastră (n.r. primăria) deține controlul, intervenția directă și imediată asupra acestui domeniu de activitate; se va asigura o activitate continuă pentru intervenții privind remedierea semnalizării rutiere afectate de accidente rutiere, vandalism, furt, fenomene naturale etc., precum și semnalizarea corespunzătoare a unor situații neprevăzute ivite pe domeniul public; se vor evita eventualele conflicte (potențiale cereri de chemare în judecată, contestații, etc.) care pot interveni cu operatorii privați, fapt ce ar conduce la blocarea traficului rutier în Timișoara și pierderea de vieți omenești; lucrările noi de infrastructură rutieră vor putea fi semnalizate rapid și coerent, cu eficiență maximă; prețurile vor fi rezultatul negocierii și vor fi în concordanță cu prețurile pieței; nu există riscul punerii în operă a unor materiale de calitate îndoielnică care pot pune în pericol siguranța rutieră; modalitatea de gestiune delegată pe o durată mai lungă permite realizarea de investiții de către operator care pot conduce la creșterea productivității muncii și scăderea prețurilor; se evită perioadele lungi de timp necesare lansării procedurii de licitații; Consiliul de Administrație poate impune criterii de performanță atât membrilor C.A., cât și conducerii executive, contractele de mandat fiind încheiate între Consiliul Local al Municipiului Timișoara și membrii Consiliului de Administrație; posibilitatea renegocierii prețurilor activității în funcție de fluctuația prețurilor materiilor prime aflate pe piață; Consiliul Local prin Consiliul de Administrație deține controlul asupra activităților societății; executarea lucrărilor de semnalizare rutieră, în concordanță cu documentațiile de urbanism și pe baza studiilor de circulația și de trafic; consiliul local poate impune adoptarea unor soluții și tehnologii performante care pot contribui la creșterea eficienței și calității lucrărilor de semnalizare rutieră; Consiliul Local, prin Direcția Tehnică și Comisia de Circulație, impune organizarea fronturilor de lucru, semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor și adoptarea restricțiilor de circulație necesare desfășurării traficului în condiții de siguranță pe toată durata execuției lucrărilor de semnalizare”, sunt motivele înșirate în referat.
De asemenea, reprezentanții primăriei consideră că o altă problemă importantă care poate fi rezolvată eficient și fără întârzieri se referă la întreținerea și/sau extinderea sistemului „Trafic management și supraveghere video”, odată ce acesta va fi pus în funcțiune.
Potrivit oficialilor municipalității, SDM are 204 angajați, din care 150 ”personal direct productiv” și 14 ingineri de specialitate. După ce au analizat studiul de oportunitate făcut, specialiștii din instituția de pe C. D. Loga au concluzionat că SDM este societatea potrivită care să gestioneze această activitate, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al riscurilor.
Aleșii municipali urmează să aprobe în ședința de marți studiul de oportunitate și vor numi comisia care să poarte negocieri cu SDM. Durata estimată a contractului este de 15 ani, cu drept de prelungire în condițiile legii, mai scrie în studiu.
Societatea de Drumuri Municipale are în administrare și sistemul de parcare Timpark și ar urma să se ocupe și de acest serviciu doar după adoptarea unui proiect în consiliul local.
Cât despre contractul cu Rosign, potrivit reprezentanților primăriei, acesta este expirat deja de la sfârșitul anului 2015. Vă reamintim, în februarie 2013, primarul Nicolae Robu anunța că specialiștii primăriei au făcut un control și au constatat că într-un singur an, mai exact în 2012, municipalitatea a decontat lucrări de semnalizare și întreținere a sistemului de semnalizare din oraș în valoare de aproape 2 milioane de euro. Contractul fusese încheiat în 2001 și avea o valabilitate de 14 ani.
Puteți analiza studiul de oportunitate aici!
Articole pe aceeași temă:
Alti bani, alta necunoscuta: indicatoarele cu noul TimPark
Semne de circulatie si stalpisori de 2 milioane de euro intr-un an la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!