Reprezentanții primăriei caută „un lider dinamic, proactiv și vizionar cu capacități dovedite de management, cu o bună înțelegere a dezvoltării urbane, care să transforme ADI PCT într-o organizație activă și performantă”.
Candidatul perfect trebuie să aibă „capacitate deplină de exercițiu”, să nu aibă vreo condamnare pentru infracțiuni de serviciu, infracțiuni împotriva autorității statului și infracțiuni economice și să nu îi fi fost desfăcut contractul de muncă sau raportul de serviciu din cauze disciplinare în ultimii trei ani.
Dosarele, direct la cabinetul lui Fritz
E nevoie de studii superioare în domenii juridice/ economice/ management/ administrație publică, de o vechime în muncă de cinci ani, cu experiență de conducere, de capacități de analiză a politicilor publice, de capacități „excelente de comunicare, limba engleză nivel avansat” și de experiență în atragerea și/ sau gestionarea fondurilor europene.
La dosar se cere și „un proiect de management pe o perioadă de 4 ani prin care sunt prezentate resursele, mijloacele și rezultatele preconizate a fi obținute, raportate la obiectivele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara”.
Candidaturile pot fi depuse până în 11 aprilie, iar în perioada 12-14 aprilie are loc „notarea aplicațiilor scrise”, în timp ce interviurile sunt programate în zilele 15 și 16 aprilie. Câștigătorul va fi anunțat în 16 aprilie. El va încheia un contract de management pe o perioadă de patru ani. Atenție! Dosarele de candidatură se vor depune exclusiv pe adresa de e-mail cabinetprimar@primariatm.ro, se arată în anunțul de concurs semnat de primarul Dominic Fritz, care este și președinte al Consiliului Director ADI „Polul de Creștere Timișoara”.
Ce este ADI „Polul de Creștere Timișoara”
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creștere Timișoara” este formată din Municipiul Timișoara, Consiliul Județean Timiș și 19 localități din județ și își propune să devină principalul motor pentru dezvoltarea economică întregii zonei metropolitane. Conform site-ului ADI, director general interimar este acum Adina-Cosmina Popovici.
„Polul de Creştere Timişoara este în prezent cea mai mare aglomeraţie umană din vestul României (407.112 locuitori cu domiciliul, la 1 iulie 2014), nucleul său urban, Timişoara, fiind al doilea oraş al ţării ca forţă economică (cca 1,4 miliarde de lei bugetul de cheltuieli pentru anul 2015, echivalent cu cca 315 mil. euro) şi al treilea ca număr de locuitori, cu 333.531, la 1 iulie 2014 (insse.ro, 2015)”, se arată pe site-ul asociației.
ADI a fost înființată la propunerea fostului primar Gheorghe Ciuhandu, care a organizat o primă întâlnire în acest sens în anul 2008, motivând că nu vrea să îi scape printre degete banii europeni. Practic, primăriile din asociație trebuie să identifice proiecte comune pentru care să ceară bani de la Uniunea Europeană.
Din punct de vedere administrativ-teritorial, Polul de Creştere Timişoara cuprinde centrul urban Timișoara, Consiliul Județean Timiș și localitățile Dumbrăvița, Ghiroda, Moșnița Nouă, Giroc, Șag, Sânmihaiu Român, Săcălaz, Dudeștii Noi, Remetea Mare, Bucovăț, Giarmata, Becicherecu Mic, Orțișoara, Pișchia, Biled, Fibiș, Ciacova, Pădureni și Șandra.
Detalii despre concurs, AICI!
Trimite articolul
XAr fi cazul sa avem un roman adevarat ca directori.
Ne-am saturat de barbari inculti care gandesc doar pentru ei, nu pentru binele imperiului.
ALT CONCURS O SA AJUNGEM MAI MAI CA LA JOCURILE OLIMPICE.NUMAI CONCURSURI(CU UN SINGUR CANDIDAT STABILIT DE BARNA)PROIECTE PE HARTIE,STRATEGII DAR CONCRET NU SE VEDE NIMICA DUPA 5 LUNI DE ZILE,MIZERIE IN TOATE CARTIERELE,GUNOI NERIDICAT,SE VEDE MANA DE GOSPODARI USL ARMAND CLOTILT CA SI FRITZ CEI DOI PRIMARI DE IMPORT
O constatare : s-a dat drumul la concursuri pentru directori de toate categoriile.
-
Mai asteptam un concurs si pentru un primar competent la Primaria Timisoara.Ca am avut destul cu primarii “SUPER COMPETENTII”Ca de atitea concursuri ce se fac acuma la primarie cred ca nu am avut in nici un mandat de primar