Persoanele care doresc să ocupe funcţii de preşedinţi în birourile electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora la alegerile parlamentare trebuie să îndeplinească anumite condiţii potrivit Legii 35 din 2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare. Trebuie să aibă, de regulă, studii juridice sau cel puţin studii medii, să nu facă parte din niciun partid sau formaţiune politică, să nu se numere printre candidaţi sau să fie rude până la gradul al patrulea cu aceştia, şi să aibă exerciţiul drepturilor electorale.
Cei interesaţi pot depune cereri la Primăria Timişoara, la etajul I, camera 104, de luni până vineri între orele 9-13.30, iar în zilele de marţi şi joi şi între orele 15.30-17.00.
Solicitările vor fi înregistrate începând din 28 septembrie până în 8 octombrie. La cererea de înscriere trebuie anexate copii după actul de identitate şi diploma de studii, precizează reprezentanţii municipalităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!