Vă reamintim, anul acesta se desfășoară Recensământul Populației și Locuințelor din România. Acesta trebuia să fi avut loc în anul 2021, însă a fost amânat din cauza pandemiei.
Etape
- februarie-martie: are loc colectarea indirectă a variabilelor din programul de observare al recensământului identificate în surse administrative,
- martie-mai: colectarea online a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării – autorecenzarea online,
- mai-iulie: colectarea prin interviu faţă-în-faţă, cu calculator, pentru acele persoane pentru care nu s-au putut autorecenza. Tot în această perioadă se realizează tot în teren,
- colectarea prin interviu, a clădirilor şi locuinţelor.
- august-septembrie: se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile.
În perioada 16 mai – 17 iulie 2022, Recensământul se va desfășura prin colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri față în față. Pentru această etapă, Primăria Timișoara a deschis încă de la jumătatea lunii aprilie listele de înscrieri pentru cei care vor să fie recenzori. Se vor încheia contracte cu:
- 341 de recenzori pentru colectarea datelor în teren,
- 17 recenzori-șefi pentru monitorizarea/coordonarea colectării datelor
- un coordonator la nivel de UAT pentru monitorizare/coordonare
Recenzorii recrutați vor participa la instruirea organizată de Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului (UJIR). Condițiile pentru cei care doresc să fie recenzori sunt:
- Vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției – condiție eliminatorie
- Minim studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu) – condiție eliminatorie
- Să nu aibă cazier judiciar – condiție eliminatorie
- Să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete
- Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată
- Capacitatea de a stabili contacte interpersonale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros
- Să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare
- Rezistenţă la stres şi lucru sub presiune
- În zonele/comunitățile cu populaţie de altă etnie decât cea română, cunoaşterea şi a limbii acelei etnii şi a specificului etniei respective reprezintă un avantaj în desfăşurarea muncii sale pe teren
- Expertiza în domeniul statisticii, al administrației publice, experiența de operator statistic sau ca personal RGA (recensământul general agricol), reprezintă un avantaj.
Recenzorii trebuie să fie dispuși să lucreze cu program prelungit, în medie de 8 ore pe zi, și să aibă disponibilitatea de a lucra în weekend (sâmbătă şi/sau duminică). Plata se va face în funcție de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența populației, la un tarif de 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei” și 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”.
Pentru detalii suplimentare și înscrierea pe listele de candidați, accesați acest link.
Pe aceeași temă:
Se angajează recenzori care să meargă pe teren, la Timișoara. Vor lucra inclusiv în weekend
Trimite articolul
X341 recenzori pentru vreo 350.000 de persoane. Dacă recensământul este anonim de unde știe aplicația sts cine nu s-a recenzat? Spor la recenzat.
-
cand te autorecenzezi trebuie sa introduci cnp-ul ! daca nu iti figureaza cnp-ul in baza de date cu autorecenzatii vor sti ca nu ai facuto ! simplu!
Pe ce fel de teren?
-
Teren minat.
In Romania este cenzura adica te recenzezi la ce au cei iesiti din puscarii cam asa vine treaba de ce pentru ca salar au doar cei care muncesc doar ca patro i????