Înscrierea pentru selecţia de talente scenice se face până în 25 septembrie 2012. Vor fi aleşi 15 tineri din România şi tot atâţia din Ungaria. Ei vor participa, timp de 200 de ore, la un program de mentorat şi la repetiţii online, iar la sfârşitul proiectului vor juca într-un spectacol duplex, Timişoara- Szeged, realizat printr-o inovativă conexiune virtuală. Comunicarea în cadrul repetiţiilor şi a celorlalte activităţi se va face fără bariere lingvistice, în română, maghiară şi engleză, în funcţie de opţiunile participanţilor. Tinerii vor avea portofolii personale pe siteul proiectului (www.e-theatrum.eu), unde vor fi accesibile pentru teatre din alte ţări, agenţii de casting, existând astfel şansa de a fi descoperiţi internaţional.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria- România 2007-2013, intitulat „Virtual Theatre – Cultural Bridge”, organizat de către Inno-Motive Kft. din Szeged şi Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara. Candidaţii ideali au vârsta cuprinsă între 12-35 ani, reşedinţa în judeţul Timiş, experienţă scenică, bune abilităţi de mişcare, muzicale, ritmice, capacitate de improvizare, prezenţă de spirit, anduranţă la effort, cunoştinţe de bază în utilizarea internetului, disponibilitate de implicare 4 ore săptămânal.
Înscrierile se fac până în 25 septembrie 2012, ora 17, pe pagina www.e-theatrum.ro. La formularele de aplicare se ataşează o fotografie, scrisoare de intenţie şi CV. În caz de acceptare în program a candidaţilor, participarea este gratuită.
Proiectul „Virtual Theatre – Cultural Bridge” este implementat prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-România 2007-2013 (www.huro-cbc.eu) şi este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanţarea naţională a celor două state membre participante în program, Ungaria şi România. Proiectul realizat de Inno-Motive Nonprofit Kft. din Szeged şi Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara a început la 1 iulie 2012. El are o durată de 12 luni, până în 30 iunie 2013, şi urmăreşte realizarea unei cooperări virtuale între tineri actori, producători, e-traineri talentaţi, publicul român şi cel maghiar, crearea unui „pod cultural” care deschide un dialog nou în domeniul cultivării talentelor, contribuie la dezvoltarea cooperării transfrontaliere şi introduce metode informatice inovative în lumea teatrului . Proiectul „Virtual Theatre – Cultural Bridge” beneficiază de susţinerea Uniunii Europene, printr-o finanţare în valoare de 274.067,11 euro. “În cadrul programului va fi dezvoltat un sistem e-learning, cu ajutorul căruia tinerii talentaţi vor avea posibilitatea de a învăţa cum vor putea folosi TIC în vederea dezvoltării propriilor abilităţi actoriceşti, şi încorporarea tehnologiei în propriile producţii. Realizarea repetiţiilor teatrale virtuale on-line ajuta tinerii din cele două ţări, mentorii, profesorii. Experienţa acumulată de-a lungul celor 12 luni va putea fi testată de tinerii implicaţi în cadrul galei finale, care va fi un spectacol cu ajutorul tehnologiei informatice inovative, simultan în Ungaria şi România, pe două scene diferite, utilizate concomitent, live, cu ajutorul tehnicii de transmitere on-line”, precizează echipa de proiect.
Teatru virtual pe bani europeni, pe podul cultural Timisoara-Szeged
Citiți principiile noastre de moderare aici!