Prin proiectul „Podul de Poveste”, propus de grupul de inițiativă „Croșetăm povești și poduri”, se va înfrumuseța podul pietonal de peste Bega.
„Fiecare copil are cel puțin un spațiu magic în care totul este posibil, în care baghetele funcționează și zânele apar exact atunci când sunt chemate. Ne dorim ca «Podul de Poveste» să devină un astfel de loc pentru copiii care cresc în Timișoara. Un spațiu în care Uzina de Apă să devină un castel fermecat, iar podul multicolor să fie asemenea unui curcubeu care aduce bucurie. Poveștile spuse aici vor fi împletite cu fire de iubire de echipa «Croșetăm Povești și Poduri»”, spunea Livia Mateiaș, artist vizual și coordonatorul acestei inițiative, în 23 iulie.
Prima activitate a avut loc sâmbătă, 24 iulie, iar de atunci participanților li s-au pregătit și workshopuri de croșetat, fotografie, ukulele, întâlniri de autocunoaștere și dezvoltare personală. Între 1-8 septembrie se vor vopsi barele metalice și traversele podului pietonal. Se caută voluntari cât mai creativi.
„Căutăm voluntari pentru Podul de Poveste. Urmează să vopsim barele metalice și traversele podului pietonal din Parcul Uzinei. Apoi le vom îmbrăca în hăinuțe croșetate”, spun reprezentanții proiectului pe Facebook.
Dacă doriți să vă implicați, puteți trimite un mesaj pe pagina de Facebook „Croșetăm povești și poduri”.
Proiectul „Podul de Poveste” este finanţat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara, program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl România și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Timișoara.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Începe „Podul de Poveste”. Ateliere gratuite în Parcul Uzinei de Apă din Timișoara
Trimite articolul
Xsă-l vopsească fritz. ca e artist. printre altele
Banii vorbesc… ceva nu se potriveste: se cauta voluntari vs “Proiectul este finanţat prin Fondul pentru un viitor mai bun in comunitatile din Timisoara “. Tipic pentru “revolutia bunei guvernari”, cum sa-i prostesti pe prosti. Transparenta nu e negociabila. Cine ia banii, ca fraieri sa lucre gratis sunt cautati la toate proiectele?
-
Am observat si eu ca asta e trendul! Tot felul de proiecte au finantare dar ei cauta voluntari. Ca se gasesc prosti sa faca treaba iar jmekerii sa ramana cu banii. Cam asa e si la corporatii iar usereii doar aplica aici ce au invatat acolo.