Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și /sau lichizi, prestații acordate în baza Legii nr 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
Plata ajutoarelor se face doar titularilor cererii, cu prezentarea actului de identitate în original sau cu împuternicire notarială, la sediul situat în B-dul Regele Carol I nr. 10 după cum urmează:
- Luni, 27.12.2021 între orele 12-15
- Marți, 28.12.2021 între orele 08-15
- Miercuri, 29.12.2021 între orele 08-15
„Facem precizarea că ajutorul pentru încălzirea locuinței se plătește pentru întreg sezonul rece 2021-2022 și suplimentul pentru energie se plătește lunar pentru cererile înregistrate în perioada 18 octombrie – 19 noiembrie 2021. În vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2 este necesară respectarea măsurilor de prevenție prevăzute de actele normative în vigoare”, transmite șeful Serviciului Beneficii Sociale, Steliana Constanța Althamer.
Conform Legii nr 226 din 16 septembrie 2021, „ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
b) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;
c) în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;
d) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;
e) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;
f) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;
g) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1.040 lei;
h) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei și 1.160 lei;
i) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei și 1.280 lei;
j) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei și 1.386 lei;
k) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei și 2.053 lei.
(2) Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
(3) Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de:
a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
b) 500 lei/lună, pentru energie electrică;
c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri”.
Trimite articolul
Xde o nesimtire de neinchipuit aceste sume si praguri. asta pe langa faptul ca jegul de colterm nu da caldura sau apa calda.