Primarul Nicolae Robu spune că au fost puse la pământ mai multe garaje din două zone în Girocului, iar de săptămâna viitoare se începe amenajarea primei parcări. Nu va fi una etajată, pentru că nu este spațiu, dar se va face o parcare la sol.
Între timp continuă demolarea garajelor din Soarelui, pentru ca în această toamnă să nu mai existe garaje printre blocuri.
„S-au demolat garaje și în zona Girocului, în două locații. Urmează o a treia locație, tot acolo pe aproape, dar forțele au fost concentrate pe șantiere. Imediat facem și locurile de parcare, acum e aproape gata o nouă parcare în Soarelui, una mai mică, pentru că vreau ca în toamna aceasta cartierul Soarelui să fie primul cartier de blocuri din România liber de garaje și cu parcări amenajate în locul lor. Și atunci lucrăm în paralel. Mai avem încă o locație foarte mare de unde au fost demolate garajele, în Soarelui, tot la strada Sirius, între Bd. Sudului și Orion. Chiar marți dimineață am discutat cu directorul SDM și i-am dat dispoziții ca în paralel să înceapă lucrul la amenajarea primei parcări din Martirilor”, ne-a declarat Nicolae Robu.
Edilul-șef spune că cel mai probabil săptămâna viitoare va începe amenajarea primei parcări din Girocului. Nu va fi una etajată, pentru că nu este suficient spațiu. Parcări etajate se vor face în alte zone din oraș, însă pentru ele încă se lucrează la proiecte.
„Este în lucru parcarea etajată, mi-a zis Martânov (directorul SDM – n.r.) că se lucrează la proiectare și a început sau începe săptămâna viitoare să se umble după avize”, a conchis Robu.
Vă reamintim, după doi ani de discuții și promisiuni, primarul Robu a schimbat iarăși planurile pentru primele parcări etajate din cartierele Timișoarei. Nu e loc de ele în zona Girocului, dar s-a găsit un loc excelent în Soarelui. Rămân în picioare cea din cartierul Dacia și cea de pe str. Liniștei. Când vor fi bani.
Articole pe aceeași temă:
Alba-neagra cu parcările multi-nivel! Facem totuși una etajată și în zona Martirilor
Parcările din Martirilor mai așteaptă: echipele primăriei sunt ocupate deocamdată
Trimite articolul
Xgarajiada.
Acest primar trebuie reales neaparat, mai are atat de multe promisiuni “pe stoc” cat sa-i ajunga pe 5-6 mandate. Plus cele facute deja, 90% nu s-au infaptuit, deci se pot refolosi. Ca de exemplu cea cu parcarea etajata din Martirilor, a 4-a strigare si tot nimic pe teren. E usor sa promiti o constructie in prag de iarna, nici un risc sa se porneasca.
“Chiar marți dimineață am discutat cu directorul SDM și i-am dat dispoziții ca în paralel să înceapă lucrul la amenajarea primei parcări din Martirilor”. Eu stiam ca SDM-ul este in subordinea Consiliului Local, in primul rand. In al doilea rand, de aia vedem atatea santiere incepute si neterminate in oras, pentru sunt doi sau trei muncitori, cu doua utilaje, peste tot, incep dar nu mai termina, sau termina la Sfantu Asteapta….
Buna
Pe când demolați și garajele din Baba Dochia?
Ne a ți pus borduri înalte sa nu mai parcăm la sosea!
Unde sa ducem mașinile ,in casa?
unde sunt palmierii ?
Cat mai multe locuri de parcare! Asa da! Si o sugestie pentru domnul primar, am fost in Singapore, stiti cum au decongestionat autoritatile de acolo circulatia? Nicidecum nu au largit cu benzi in plus, au construit pasarele pietonale supraterane si au desfiintat trecerile de pietoni, iar in acest mod s-au redus si timpii efectivi de circulatie dintr-un punct in altul.
unde se poate pune o sesizare pt. niste garaje dintre blocuri?
ne-ar prinde bine niste locuri de parcare in locul lor.
Aviz entuziasmatilor. Sunt vreo 5000 garaje ilegale in Timisoara (peste 9000 in total).
Primaria demoleaza in ametitorul ritm de aprox. 200 garaje anual. Concluzia de bun simt, vor trece minim 25-55 de ani pana scapam de garaje daca se continua in acest ritm. S-a demolat doar prin Soarelul sa faca Robu locuri de parcare neamurilor si angajatilor primariei care stau pe acolo…saracul Iapa parca in coltul intersectiei acum cateva luni ca nu gasea loc cand se intorcea noaptea tarziu de la bairamuri.
Parerea mea ca demolarea garajelor urmeaza sa se opreasca imediat ce se “aeriseste” zona unde sta primarul. Locuitorii din alte zone, asa cum ne-am obisnuit, muye!
blocurile de pe magura sa le demolati,domn primar!
La mai mare!
Nu au avut bani sa curete bine terenul de moloz si sa plateasca despagubirile simbolice la care Primaria s-a angajat fata de proprietari si vor sa constuiasca ca la Mall. Glumiti, luati lucrurile in ordinea fireasca.
Mai sunt garaje de daramat in Girocului si intre Dumitru Juganaru si Meziad. Robulica, le darami si faci parcare ?
Toti cimenteaza ca vor locuri de parcare si nirmal GRATIS . Unde sunt constuite garaje inainte erau si mai mari balarii . Cei care detin legal si au contract de inxhiriere cu primaria sunt singurii care platesc 650 de lei pe an pentru un loc de parcare amenajat tit pe cheltuiala lor . Tot la fel de clar trebuie sa le fie tuturor frustratilor care comenteaza aicia ca Robu nu va putea darama toate garajele din Timisoara din simplu moriv ca unele sunt anexe gospodaresti altele sunt un curti private altele sunt pe teren privat fara sa le punem pe cele constuite la parterul blocurilor . Asta cu garajele este o tema pentru frustrati asa cum este si Robu .
Dărâmați cotețele astea infecte pline de șobolani și acareturi!
Cât mai repede!pana la alegeri ar fi perfect!
Plin de șobolani in garaje si pe lângă ele,adevărate focare de infecție!
Gata cu răspândirea microbilor și virușilor!
Cu garajele la fer vechi!
Din banii rezultați amenajați locuri de joaca pt copii!
Curățati orasul de ambrozie si garaje respectiv cOtete!
Hi, hi, primul cartier fara garaje, sa mearga numai pana la Arad, aia le-au demolat de mult, si tot de mult in locul lor au facut parcari chiar daca nu supraetajate.
Cum sa nu fie loc de parcare supraetajata??? Fiecare teren cu garaje e cam o treime din amprenta la sol a parcarii supraetajate de la Iulius Mall.
Cum nu poti sa faci cel putin parcare sol + 1 etaj ?
In tara asta nu s-ar face o treaba calumea, doar asa de mantuiala.
Hai jos si cu garajele de pe Diaconu Coressi , nr. 44 !