În această zi, punctul de graniţă unde se unesc cele trei ţări se deschide, iar locuitorii satelor şi oraşelor din apropiere au ocazia să-şi viziteze rudele şi prietenii pe un drum mult mai scurt, fără să fie nevoiţi să mai ocolească până dau de un punct de trecere a frontierei.
La ora 10, sâmbătă, va avea loc deschiderea graniţei la Triplex Confinium. Fanfara Pro Amicitia deschide festivitatea cu Oda bucuriei de Beethoven, cei trei reprezentanţi ai Adunării Generale a judeţului Csongrad, Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina şi ai Consiliului Judeţean Timiş vor ţine câte un discurs.
Apoi începe crosul DKMT la care participă 20 de copii din fiecare ţară. La Kubekhaza va avea loc Adunarea Generală a cooperării euroregionale DKMT (şedinţă publică), în cadrul căreia va avea loc alegerea preşedintelui de şedinţă şi aprobarea ordinii de zi şi vor fi prezentate rezultatele studiilor privind căile transfrontaliere dintre Ungaria-Serbia şi Ungaria-România.
Se va prezenta, printre altele, şi situaţia actuală a Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România IPA 2014-2020. La final, preşedinţia DKMT se va preda de la Bacs-Kiskun către Voivodina. Tot acolo va avea loc şi adunarea Asociaţilor Societăţii de Utilitate Publică a DKMT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!