Sectorul în cauză este în zona accesului spre A1 de la Giarmata. Mai exact, cel de la coborârea de pe Autostrada A1, de la kilometrul 12+760, până la girația de la intrarea în Giarmata, kilometrul 10+500. Aici, numai ce s-a turnat stratul de AB2 (anrobat). Cum drumul este încă în modernizare, vor exista, însă, anumite limitări.
„Circulația se va realiza pe două benzi, în ambele direcții, spre și dinspre autostradă. Dirijarea traficului se va face inițial prin balize și indicatoare rutiere iar, de luni, se va trece și la executarea de marcaje rutiere provizorii, fără a afecta major traficul, cu menținerea indicatoarelor de semnalizare și a restricțiilor de viteză aprobate. În paralel, pe același tronson amintit, se continuă lucrările de infrastructură la celelalte două benzi, piste de biciclete, la racordurile cu drumurile laterale și la viitoarele sensuri giratorii”, precizează reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
De la drumul în cauză, DJ 691, însă partea dinspre Dumbrăvița, a pornit un scandal între Primăria Timișoara și CJT, din cauza stâlpilor pe care sunt instalate cablurile pentru troleibuze. Alin Nica, președintele CJT, dădea vina (și) pe PMT pentru întârzieri, cerând predarea urgentă a amplasamentelor stâlpilor, în timp ce viceprimarul Ruben Lațcău spunea că prima dată ar fi nevoie de desemnarea unui nou constructor. Asta pentru că, inițial, lucrările pe DJ 691 au fost oprite din cauza rezilierii primului contract de execuție și există pericolul pierderii fondurilor europene, acesta fiind cel mai mare proiect cu finanțare europeană al CJT.
Până la urmă, la finalul lui martie, CJT anunța că a finalizat noua licitație, fiind desemnată câștigătoare firma Strabag.
Pe aceeași temă:
Lațcău despre DJ 691: Nica minte prin omisiune. Nu putem preda amplasamentul fără constructor
CJT ar putea pierde cea mai mare finanțare europeană din cauza DJ 691
Trimite articolul
Xiar si-au bagat useristii coada si se fac si piste de biciclete? ce, merge cineva spre autostrada cu bicicleta?
( eram ironic)
Este un lucru bun, INSA…cine și cum a fost permis să se devieze traficul pe un “drum” impracticabil ?
Sper sa fie toți cândva trași la răspundere !
Trebuia pregătit un drum secundar asfaltat că varianta de ocolire a șantierului. Oana și în România a mai fost așa ceva întâlnit. Însă aici s-au depășit orice limite de respect s legalitate.
Încă o dată, rog rga ele abilitate să se autosesizeze și să îi tragă pe cei responsabili la răspundere.
Rog normalitate.
Dezastru!!!!
Intri de pe autostrada pe drum forestier. Romania 2023