Prima piață volantă a Timișoarei a fost deschisă în zona Stadionului Dan Păltinișanu. La ceva timp după a fost deschisă cea de-a doua, în zona Lipovei, iar joi, 21 aprilie, se deschide piața volantă cu numărul trei, în Piața Traian, care va funcționa numai în zilele de joi.
Decizia înființării unei piețe țărănești în Traian a fost luată încă din luna mai a anului 2014, atunci când a fost înființată prima piață de acest tip. „Se aprobă înființarea unei piețe țărănești de tip piață volantă în Municipiul Timișoara, în parcarea Stadionului Dan Păltinișanu și a unei piețe țărănești de tip piață volantă în Piața Traian”, scria în hotărârea adoptată de consilierii locali. Așadar, timișorenii pot cumpăra și din Traian fructe și legume proaspete, crescute în grădinile sau serele micilor producători din Banat.
„Am tot analizat această propunere, votată de consiliul local în 2014. Acum am decis să-i dăm drumul. În Traian vom avea piață în fiecare joi, de acum încolo”, ne-a dezvăluit consilierul local Constantin Ștefan Sandu, unul dintre aleșii care a avut ideea unor astfel de piețe în Timișoara.
Piața volantă din Traian va fi deschisă în fiecare joi, spre deosebire de cea de lângă stadion, care funcționează miercurea și sâmbăta, iar cea din Lipovei doar sâmbăta. Autoritățile locale încă discută despre deschiderea altei piețe țărănești, dar încă nu au găsit un spațiu potrivit în zona Steaua-Dâmbovița.
„În viitorul foarte apropiat nu vom mai deschide încă o piață. Căutăm în continuare un spațiu potrivit în zona Steaua-Dâmbovița, pentru că nu vrem să înghesuim tarabele lângă un bloc. Nu am face decât să creăm disconfort celor care locuiesc acolo. Când vom găsi un teren, vom avea și a patra piață volantă. Oamenii ne-o cer deja”, ne-a mai spus Sandu Ștefan.
La piețele volante din Timișoara se găsesc doar produse de la micii producători: fructe, legume și, mai nou, și produse lactate – lapte, brânză, smântână, unt, cașcaval.
Articole pe aceeași temă:
Liber la lapte si branza in pietele volante din Timisoara
Coada la branza, laptele sau untul made in Banat, la Timisoara. Taranii, chemati la piata volanta
S-a deschis a doua piata volanta a Timisoarei, in zona Lipovei
Citiți principiile noastre de moderare aici!