De lucrările de extindere se vor ocupa cele două campanii care se ocupă, prin contract de concesiune, de iluminatul public în Timişoara.
Astfel, în zona de sud a oraşului sunt prevăzute două investiţii: extinderea iluminatului public, prin pozare subterană, pe strada Aştrilor, în zona din faţa Şcolii Generale nr. 30, lucrare estimată la aproape 19.000 de euro fără TVA, şi extinderea iluminatului public, prin pozare subterană, pe strada Surorile Martir Caceu nr. 4, 6, 8A, 8, 10, 12, 14, 16, 18, în spatele blocurilor din zonă, lucrare estimată la aproape 25.000 de euro fără TVA.
În zona de nord a municipiului este prevăzută extinderea iluminatului public în parcarea de pe strada Drăgăşani, lucrare estimată la aproximativ 28.700 de lei fără TVA, pe Calea Sever Bocu, în zona cuprinsă între strada I.I. de la Brad şi strada Constructorilor – aproape 63.500 euro fără TVA, în zona strada Verde – strada Petre Olariu – strada Nicolae Grivu, pe aleile dintre blocuri, lucrare estimată la aproape 5.800 de euro, şi pe strada Titan – blocurile cu nr. 7 şi nr. 9 – aproximativ 9.500 de euro fără TVA.
Lucrările ar urma să fie realizate în termen de 6 luni de la emiterea autorizaţiilor de construire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!