Consiliul Județean Timiș lansează licitația de proiectare și execuție pentru investiție de 4,4 milioane lei, din fonduri europene, de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din urbea de pe Bega. Durata contractului este de 25 de luni, șase luni pentru proiectare și 19 luni pentru execuția lucrărilor.
„Construim un corp nou cu o suprafață la sol de 355 mp și o suprafață desfășurată de aproape 800 mp, cu subsol, parter și etaj. La parter, se va amplasa o cameră pentru accesul ambulanțelor și o sală nouă de așteptare. De asemenea, vor fi create spații de decontaminare și deparazitare, camere de recepție și triaj, cât și grupuri sanitare. La etaj vom crea și o sală de curs. Investiția va permite și schimbarea destinației unor spații administrative existente în cabinete de consultații, de mică chirurgie și de ginecologie, cu refacerea finisajelor”, transmite Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
În prezent, la Urgențele Spitalului Județean Timișoara lucrează 21 de medici și 64 de asistenți, la care se adaugă personalul auxiliar – infirmieri, brancardieri, registratori și asistenți sociali. Ar fi însă nevoie de mai mult spațiu… Se va face mai mult loc în sala de așteptare, dar și în „miezul” Urgențelor, unde sunt tratați pacienții.
Vor apărea cinci posturi de lucru în plus în Urgențe, adică cinci tărgi, în urma mutării birourilor, și alte locuri în sala de așteptare. În momentul de față, la UPU sunt 24 de posturi de lucru pe tărgi. Dacă fiecare pacient este însoțit de un aparținător sau doi, asta înseamnă că în sala de așteptare vor fi permanent cel puțin 30 de aparținători. Ar trebui să încapă undeva la 50 de oameni în sala de așteptare.
Pe lângă extinderea sălilor de Urgențe și de așteptare, prin acest proiect se vor achiziționa și aparate medicale, cum ar fi un aparat de compresie toracică, un sistem de management al căilor aeriene și altele.
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara se prezintă aproximativ 200 de pacienți în 24 de ore. De trei ani, numărul pacienților crește cu 400-500 de prezentări pe fiecare an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!