Piatra de temelie a fost pusă anul trecut,
în luna martie, investiţia
iniţială fiind apreciată la aproximativ
30 milioane de euro. Suprafaţa totală de
depozitare, prevăzută a fi realizată la
centrul de la Dudeşti, este de peste 80.000 de
metri pătraţi.
Investiţia FM Logistic din comuna
timişeană are ca principal scop preluarea
operaţiunilor de depozitare, manipulare,
co-împachetare şi distribuţie pentru
produsele realizate de compania Nestle. Noul depozit
este situat pe şoseaua ce leagă
Timişoara de vama Cenad, spre
Ungaria. Compania FM Logistic este
prezentă pe piaţa românească
începand din 2003 si realizeaza operaţiuni
pentru o serie de companii de renume: Nestle,
Procter&Gamble, Cora, L’Oreal, Henkel.
Prima investiţie realizată de FM
Logistic în România s-a
materializat tot la Timişoara,
în noiembrie 2003, tot pentru compania Nestle.
În 2004 a urmat deschiderea unui nou depozit, de
10.000 metri pătraţi, tot pentru compania
Nestle, dar şi a unui depozit de 11.000 metri
pătraţi, pentru Procter & Gamble.
Locaţia de la Dudeşti este primul proiect de
tip greenfield realizat de companie în
România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!