Investiţiile la noul sediu al Direcţiei Generale a Finanţelor Timiş au demarat în urmă cu 11 ani, iar construcţia a necesitat 52,14 milioane de lei pentru a fi finalizată.
Chiar dacă această clădire nu a beneficiat de un eveniment oficial de inaugurare, funcţionarii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Timiş îşi desfăşoară deja activitatea în noul sediu. Este vorba de 600 de persoane care activează atât în cadrul Finanţelor judeţene, cât şi în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Timişoara. Până în urmă cu o lună, inspectorii fiscali lucrau în două sedii închiriate, unul situat pe Bd, Revoluţiei, iar cel de-al doilea în clădirirle societăţii Optica, în Calea Buziaşului. Deşi în locaţia nouă, situată în spatele Pieţei 700, pe strada Gheorghe Lazăr, calitatea serviciilor oferite este mult superioară, problema parcărilor din zonă nu a fost sub nici o formă rezolvată. Oamenii veniţi cu treburi în zonă sunt nevoiţi să se lupte pe doar câteva locuri de parcare, să-şi lase maşina ilegal pe carosabil sau, dacă au noroc, să-şi parcheze maşina în noroiul din faţa clădirii.
Sediul de pe strada Gheorghe Lazăr este format din patru corpuri de clădire fiind una dintre cele mai mari investiţii în domeniul birourilor din oraşul Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!